LUPTĂ să-şi păstreze câinele! Un iubitor de animale din Timișoara se numără printre locuitori care au de suferit din cauza unei Hotărârii de Consiliu Local ce prevede acordul vecinilor de bloc pentru deţinerea unui câine. Chiar dacă plătit amenzi în valoare de 1600 de lei, el spune că nu va renunța la cel mai bun prieten canin al său.Anul trecut, Laurenţiu Toader şi-a luat un câine, pe Ares, un metis de Amstaff. Proprietarul a primit acordul de 14 vecini din cei 20, dar are nevoie şi de majoritate din rândul celor din apartamentele limitrofe.„Are vaccinuri, totul la zi. Dar am un limitrof de bloc, care refuză să semneze. El consideră că animalele nu se ţin la bloc. Nu vrea să semneze.Preşedintele de bloc, care e portar la Primărie, prieten cu acest limitrof care nu vrea să semneze, nu e de acord nici el. El tot se lua de mine când ieşeam cu câinele. Am majoritate, dar nu am de la limitrofi, cei care stau lângă tine. A semnat doar unul din trei. Sunt oameni care nu suportă animalele.Preşedintele mi-a spus că dacă luăm semnăturile el ne dă ştampila. Am vecini care au păţit la fel ca mine. Ei au dus câinele, un pui de Beagle, la sat. Deşi aveau toate semnăturile”, a explicat Laurenţiu Toader.În aceste condiţii, poliția din Timișoara l-a vizitat în acest an, de două ori, pe Laurenţiu Toader, pe care l-au amendat de fiecare dată cu câteva 800 de lei.„Eu la câine nu o să renunţ. Nu am să-l arunc pe stradă. Am atâtea ore de dresaj. Nu poate nimeni să spună că lasă mizerie, că face gălăgie. Dacă las geamul deschis şi trece un câine mai latră şi el, dar până la urmă şi vecinii se mai ceartă sau dau muzica tare”, a mai povestit Laurenţiu Toader.Văzând că nu poate rezolva problema de unul singur, Laurenţiu Toader a cerut ajutorul celor de la asociaţiile care se ocupă de protecţia animalelor.Monica Sofia Izvănariu, de la organizaţa Rural Dogs of Romania Relief, susţine că Ares este îngrijit, iubit şi nu rămâne singur acasă niciodată, nu face gălăgie şi nu provoacă deranj, însă proprietarul se vede nevoit sa renunţe la el.„Am primit apelul unui tânăr care se vede nevoit să renunţe la căţelul lui deoarece unul din vecini se încăpăţânează să îi dea acordul, fără un motiv anume. Noi vrem să îl ajutăm să îşi pastreze prietenul, mai cu seamă că sunt atâţia căţei necăjiţi care nu îşi găsesc o familie niciodată şi ar fi nedrept să asistam pasiv şi să vedem cum încă unul îşi pierde familia din cauza unei reglementări nedrepte Am luat deja legatura cu o doamna avocat şi am început şi demersurile legale pentru anularea acestui paragraf din HCL. În alte oraşe au fost anulate astfel de hotărâri. La Cluj s-a dispus anularea acelor puncte care prevedeau acordul asociaţiei de locatari”, a declarat Monica Sofia Izvănariu, potrivit adevarul.ro.
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…