Categories: Lumea animalelor

Mai mulţi caşaloţi au adoptat un delfin respins de grupul lui pentru că avea o anomalie | FOTO

Autor: Alexandra PostelnicuCaşaloţii nu sunt cunoscuţi pentru abilităţile lor sociale. Dar un grup din această specie de mamifere au demonstrat că se pot amesteca cu alţi peşti în mare, după ce au invitat un delfin să se alăture lor.O colectie spectaculoasă de fotografii surprind prietenia dintre balene şi delfin la 15-20 de kilometri de Arhipelagul Nord-Atlantic din Azore.Pe o perioada de opt zile, cercetătorii au observat delfinul singuratic însoţind grupul de balene şi socializând cu ele. Ei au observat caşaloţii tolerând afecţiunea acestuia şi chiar întorcând aceste sentimente la rândul lor, relatează Daily Mail.„Se vede că balenele au acceptat delfinul indiferent de motivul lor”, declarat pentru Science Now ecologistul Alexander Wilson, care era în apropiere făcând snorkeling.Echipa de cercetători este sigură că este vorba despre acelaşi delfin de fiecare dată, pentru că are o curbă în formă de jumătate de „S” pe spate.Wilson a precizat că această anomalie i-ar fi făcut pe cei din grupul lui de delfini să îl respingă sau pur şi simplu nu a putut să ţină pasul cu ei. Cașaloții înoată mai lent decât delfini și au desemnat un membru al grupului să-l aibă în „grijă” să să înainteze mai la suprafaţă,  în timp ce ceilalţi adulți se scufundă mai adânc.

Recent Posts

Cât de comun este să deții un câine?

Cât de comun este să deții un câine? Datele unui sondaj Statista Consumer Insights arată…

18 minute ago

Cu acest gest, câinele tău îți va arăta că te iubește enorm

Toți proprietarii de câini au trăit deja momentul în care cățelul vă întâmpină cu spatele…

16 ore ago

De ce nu vrea câinele să iasă în ploaie? Nu trageți de el – de aceea se opune!

Câinele dumneavoastră nu vrea să iasă afară? De ce sunt unii câini atât de refractari…

17 ore ago

Cum să depășiți durerea pierderii unui animal de companie?

Sunteți în doliu și vă întrebați cum să depășiți durerea de a pierde un animal…

18 ore ago

Cele mai somnoroase rase de câini: sunt recunoscute pentru dragostea lor pentru somn și pentru plăcerea de lenevi

Cele mai somnoroase rase de câini. Câinii, ca și oamenii, au niveluri diferite de energie.…

19 ore ago

Urină de câine și pete pe covor? Eliminați-le rapid și eficient într-un mod natural!

Fiecare proprietar de câine s-a confruntat cu o surpriză neplăcută - petele de urină de…

20 de ore ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL