Lumea animalelor

Mâine începe târgul de adopții canine din Craiova. Câți cățeluși vor putea fi adoptați

Mâine, 10 septembrie 2022, se deschide târgul de adopții canine, desfășurat în Parcul Nicolae Romanescu din Craiova, zona Debarcader, între orele 10.00-14.00. În cadrul evenimentului, 14 de câini fără stăpân vor putea fi adoptați de către iubitorii de animale, potrivit Centrului de adopții canine Craiova.

Oamenii au posibilitatea să primească animăluțul preferat împreună cu actele de adopție pe loc, dacă exemplarul pe care îl aleg a stat mai mult de șapte zile în adăpost și este sterilizat.

Procesul de adopție este gratuit

Cățelul adoptat va primi un cadou de casă nouă constând într-un săculeț de hrană uscată. Scopul pentru care este organizat evenimentul de adopții canine constă în creșterea numărului de adopții din Adăpostul Breasta, promovarea adopțiilor canine în rândul cetățenilor Craiovei, cât și a creșterii responsabile a animalelor de companie.

„În cazul exemplarelor care au stat în adăpost mai mult de șapte zile și sunt sterilizate, actele de adopție vor fi întocmite pe loc, câinii putând fi preluați de noii lor stăpâni chiar de la fața locului. Întregul proces de adopție este gratuit și fiecare cățel adoptat va primi un cadou de casă nouă constând într-un săculeț de hrană uscată.

Scopul organizării evenimentului este creșterea numărului de adopții din Adăpostul Breasta, promovarea adopțiilor canine în rândul cetățenilor Craiovei dar și a creșterii responsabile a animalelor de companie”, se arată într-un comunicat de presă remis, miercuri, de către reprezentanții Salubrității Craiova.

Târgul de adopții canine s-a mai desfășurat în Craiova, în luna aprilie

Organizatorul evenimentului este SC Salubritate Craiova SRL, cel care și în luna aprilie a mai organizat târgul de adopții canine. În primăvară, SC Salubritate Craiova SRL prin Centrul de adopții canine Craiova, a făcut un parteneriat cu Asociația Interact Craiova.

La acel târg, oamenii au putut să adopte 10 câini fără stăpân, acum au mai multe șanse să găsească ceea ce își doresc, întrucât numărul câinilor destinați adopției a ajuns la 14, acum vor fi mai multe animăluțe care abia așteaptă să fie luate acasă.

 

 

Recent Posts

10 cele mai ușor de îngrijit animale de companie

Dacă vă plac pisicile, știți că, deși au o fire independentă, majoritatea felinelor nu sunt…

28 de minute ago

Hernia ombilicală la pisică: simptome, cauze, diagnostic și tratament

Hernia ombilicală este o deschidere în peretele muscular unde se află ombilicul (buricul). Hernia permite…

10 ore ago

Oradea: defilare cu câini în centrul orașului. „Într-un oraș civilizat, pot fi și ei civilizați”

Oradea: defilare cu câini în centrul orașului. Defilarea organizată de Școala de Dresaj Pro Dog…

11 ore ago

Asociaţia Chinologică Română: va fi omologat provizoriu internaţional Ciobănescul Românesc Corb

 Ciobănescul Românesc Corb. Cristian Ștefănescu, președintele Asociației Chinologice Române, a anunțat vineri, în cadrul competiției…

12 ore ago

Furie în Turcia: „Luați-vă mâinile de pe animalele noastre”. Iubitorii de animale și politicienii atacă „Legea masacrului”

Furie în Turcia: „Luați-vă mâinile de pe animalele noastre”. Lângă rețeaua de autostrăzi care străbate…

13 ore ago

130 de animale aflate în situații de pericol au fost salvate în luna august, fiind întocmite peste 180 de dosare penale

În perioada 1 - 31 august 2024, polițiștii structurilor pentru protecția animalelor au aplicat amenzi…

14 ore ago

Parteneri