Peste 1.500 de oameni sunt interesati sa participe la marsul de protest ce se organizeaza maine, in Capitala – in memoria „ursului care NU a spus MOR”.TRASEUL este cel obisnuit pentru astfel de actiuni – Piata Universitatii – Piata Victoriei, in intervalul orar 17.00-20.00.”Cum demult s-au plictisit sa ne vada in strada pentru „niste javre”, e timpul sa iesim pentru ursuletul (de numai 6 luni) ucis intr-un mod ilegal, miseleste, de niste imbecili agitati, mai ales fiindca nu se vor astepta. Si implicit pentru mama lui care sigur a fost ucisa, si pentru atatia ursi ucisi dupa ce le-au fost distruse casele (padurile).Au comis o crima care trebuie platita. O cerem noi, cetateni de bun simt, care stim ca absolut orice viata conteaza.”Dom’le, am incercat cu tranchilizante si nu l-am nimerit. L-am nimerit in schimb cu gloante”: modul aberant, inept, crud, ilegal, prin care-si „explica” crima.Insa, cum vanatorul care a tras nu a avut aprobarea Agentiei de Mediu pentru aceasta ucidere, este vorba de cruzime fata de animale si de ucidere cu intentie, fapta sanctionata cu inchisoare pana la 3 ani. A doua fapta penala fiind uzul de arma si munitie intr-o localitate.La mars fiecare sa aduca un ursulet de plus, daca se poate, ca ulterior sa-i donam copiilor”, se arata, de catre initiatorii actiunii, in motivarea protestului.