Se ştie că un animal de companie îi poate oferi stăpânului dragostea şi devotamentul său. Animalele, păsările şi insectele din poveştile de mai jos au făcut ceva mai mult, au fost martori în anchetele desfășurate pentru depistarea unor criminali. Implicarea lor i-au ajutat pe anchetatori să prindă mai mulţi criminali, relatează descopera.ro.
Papagalul Bird
Kevin Butler, din Texas, era un fan atât de mare al jucătorului NBA Larry Bird încât, în ciuda redundanţei (bird, în engleză, înseamnă pasăre, n.r.) şi-a numit papagalul cacadu Bird. Prietenii lui Butler spun că papagalul era foarte ataşat de stăpânul său. Când acesta a fost atacat, în propria casă, în 2001, Bird a încercat să îl apere, fiind la rândul său lovit mortal. Unul dintre ucigaşi, Daniel Torres, a fost prins după ce anchetatorii au recuperat probe DNA din ciocul lui Bird. Torres a fost condamnat la închisoare pe viaţă.
Câinele Chief
Un cuplu din Seattle, Washington a fost găsit mort alături de câinele lor, în 1998. Suspecţii Ken Leuluaialii şi George Tuilefano au fost găsiţi vinovaţi cu ajutorul patrupedului pe nume Chief. ADN-ul său a fost găsit pe hainele celor doi acuzaţi. În argumentul de la începutul procesului, procurorul Tim Bradshaw le-a spus juraţilor că ”ironia” va face ca martorul care nu a putut să vorbească, nici în timpul vieţii, să prezinte cele mai elocvente probe împotriva suspecţilor.
Două pisici
Când Lori Auker, patroana unui pet shop, a dispărut în mai 1989, familia şi prietenii s-au aşteptat la ce e mai rău. Din păcate, suspiciunile lor s-au adeverit. Corpul neînsufleţit al femeii a fost descoperit trei luni mai târziu. Anchetatorii îl suspectau pe soţul victimei, Robert Auker. Maşina sa a fost văzută în apropierea magazinului, iar părinţii săi au confirmat că bărbatul a curăţat-o meticulos înainte să o vândă.
Dovezile care au asigurat condamnarea sa au fost însă mai multe fire de păr care s-au dovedit a fi ale pisicilor victimei. Acestea au fost găsite în maşină, dar şi pe o atelă pe care Auker o purta la mână în ziua în care soţia sa a dispărut. Bărbatul a fost găsit vinovat şi condamnat la moarte.
Papagalul Hira
Hira a fost singurul ”martor” la uciderea lui Neelam Sharma, în feburarie 2014. În timpul atacului a fost omorât şi câinele familiei. Soţul victimei, Vijay Sharma, nu a reuşit să-i ajute pe anchetatori, neavând idee de ce cineva ar fi omorât-o pe soţia sa. Cumnatul său a realizat, la ceva timp după, că Hira devenea extrem de agitată de fiecare dată când nepotul său, Ashutosh, venea în vizită sau chiar atunci când venea vorba despre el. Într-un final, Ashutosh a reunoscut că el a comis fapta şi a dezvăluit şi numele complicelui său.