Din cuprinsul articolului
Medic veterinar, atac nemilos la adresa președintelui ANSVSA. Medicul veterinar Mureșan Petru Antonio a înaintat recent, presedintelui ANSVSA, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, o scrisoare deschisă prin care anunță „decizia de a SUSPENDA activitatea sanitară veterinară care are legătură cu Programul strategic… și de identificare a animalelor, inclusiv identificarea mieilor și eliberarea de adeverințe pentru subvențiile APIA.”
„Subsemnatul, dr. Mureșan Petru Antonio, medic veterinar de liberă practică, concesionar al Activităților sanitar veterinare la CSVA Șintereag, județul BN, vă aduc la cunoștință următoarele:Am absolvit Facultatea de Medicină veterinară Cluj Napoca, promoția 1994 cu media de licență 9,30. M-am angajat ca medic veterinar de Circumscripție din august 1994. Lucrez la CSV Șintereag din iulie 1995, fără întrerupere. În 1998 a apărut Legea 160 pentru organizarea și exercitarea profesiei de medic veterinar, care în concordanță și cu legislația europeană, ne-a transformat într-o profesie liberală, așa cum și este normal. În calitate de medic veterinar de liberă practică, am semnat în septembrie 1999 un contract de concesiune pentru executarea unor acțiuni sanitare veterinare de interes național, așa cum sunt ele prevăzute în Programul strategic, inclusiv identificarea animalelor de rentă.Tarifele pentru aceste activități nu au mai fost majorate din 2008, cu excepția indexării cu rata inflației din 2013, deși în această perioadă costurile cu materialele, utilitățile, combustibilul și salariile s-au triplat;Conform contractului de concesiune asigurarea tuturor materialelor pentru desfășurarea acțiunilor din Program, inclusiv tabele, certificate abatorizare și fișe lanț alimentar se face de către DSVSA. Nu s-a făcut. De 26 de ani am plătit din propriul buzunar toate aceste hârtii, strângându-se în toată această perioadă o sumă cu peste 5 cifre.Sunt obligat să plătesc din surse proprii accesul la baza de date IQM pentru identificarea animalelor, deși accesul la baza de date trebuie să fie gratuit pentru identificarea conform contractului de concesiune;Am fost forțat să accept prin actele adiționale ale contractului plata deconturilor la 60 de zile, deși legislația din România prevede ca plata deconturilor în relația unor terți cu statul să fie la 30 de zile maxim. În plus luna noiembrie 2017 decontul de identificare a rămas în suspensie, cel puțin la nivelul județului BN. La fel decontul vaccinării anticărbonoase la ovine și caprine pe anul 2018 a fost achitat doar parțial;Din 1999 până în prezent nu a fost rezolvată problema utilizării și circulației medicamentului de uz veterinar, acesta fiind comercializat la liber în orice depozit sau farmacie veterinară, acest fapt conducând la un real pericol în ce privește siguranța alimentelor, probleme de biorezistență și pierderi financiare importante pentru fiecare medic veterinar;Din 1999 până în prezent nu ați rezolvat problema circulației fără acte a animalelor de rentă. Ca exemplu, în CSVA Șintereag sunt înregistrate 3500 de ovine. În mod normal, de la acestea ar trebui să identific anual minim 3500 de miei. Eu, conform datelor din BND care pot fi verificate identific anual maxim 1000. Unde se duc și cum, ceilalți 2500 de miei?În data de 16 martie 2020 ar fi trebuit, conform legii, să apară Normele de aplicare a Legii 236/2019. La data de azi, după 3 săptămâni ați anunțat pe un post tv că sunteți doar la faza de trimitere spre avizare a acestor norme!Pe cale de consecință, vă aduc la cunoștință că pentru toate aceste neajunsuri am luat decizia de a SUSPENDA activitatea sanitară veterinară care are legătură cu Programul strategic… și de identificare a animalelor, inclusiv identificarea mieilor și eliberarea de adeverințe pentru subvențiile APIA, începând cu 10.04.2020 până la data apariției Normelor de aplicare a Legii 236/2019 în Monitorul Oficial al României.”
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…