În memoria lui Aksel, cățelul care ajutat zeci de copii cu autism!Pentru copii care suferă de autism, un Golden Retrievr înseamnă drumul către o viață normală. În primăvara lui 2013, copiii de la fundația „Un Copil, O Speranță” făceau cunoștință cu Aksel, un cățel care avea să le fie deschizător de drumuri. După ce a ajutat sute de micuți cu dizabilități să se recupereze, Aksel a murit.Pe 10 martie, s-a împlinit un an de când îi privește de sus pe cei pe care i-a sprijinit, iar cu acest prilej fundația UCOS a decis să lanseze mascota care îi poartă numele, câine care a contribuit semnificativ la promovarea terapiei asistate de animale. El nu a participat doar la sesiunile de activități și terapie asistată de animale din cadrul UCOS, ci și la vizite în școli și grădinițe, promovând astfel interacțiunea dintre copii și câini.Pentru cine nu știe, Aksel a ajuns în aprilie 2013 la UCOS, însoțit de Alexandra Stăncescu: „Într-o zi de aprilie am primit vizita Alexandrei, devenită între timp colega noastră, care a spus că a început să facă terapie cu câini și că a lucrat cu copii cu autism. Am fost deschiși și am acceptat această colaborare”, a spus Elena Miruna Tudorache, președintele UCOS, cea care a inițiat asociația în 1998.De atunci, prezența lui Aksel anima coridoarele: „Copiii erau mai veseli, mai receptivi. Aksel a venit alături de Lucky, fratele mai mare. Am început terapia cu David, care, după trei luni de țipat, începuse să vorbească șoptit. Când s-a întâlnit cu Aksel, și-a dat seama că trebuia să se facă înțeles și a început să vorbească normal”, a mai povestit președintele fundației.Patru ani, prietenul copiilorAksel le-a fost prieten copiilor timp de patru ani, după care, din cauza unei boli cauzate de o căpușă, a murit, pe 10 martie 2016. Acum, au rămas alături de micuți Lucky, care are opt ani, și Allan, de 11 luni, tot ai Alexandrei: „Am ales această rasă pentru că este blândă, calmă, echilibrată, are un aspect agreat de copii și se pliază pe fiecare personalitate”, spune Alexandra Stăncescu. Primul lucru pe care îl fac câinii atunci când încep terapia alături de copii este să urce scările alături de ei, până îi învață pe micuți să întreprindă acțiunea singuri. Pentru că terapia a avut rezultate, unii dintre copii au chiar câinii lor, acasă. De pildă, după circa două luni, David are propriul Golden Retriever, cu care continuă terapia acasă.Mascota AkselCumpărând mascota Aksel susții activitatea Fundației „Un Copil, O Speranță”, fondurile strânse în urma vânzării acestora, fiind integral direcționate către Fundație și folosite exclusiv pentru copiii cu dizabilități care beneficiază de terapii de recuperare în cadrul UCOS.Pentru mai multe detalii puteți accesa pagina „Un Copil, O Speranță”sau trimiti un e-mail la ucos@ucos.ro sau caindeterapiesibiu@gmail.com
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…