Categories: Lumea animalelor

Mihai Trăistariu vrea să salveze de la moarte maidanezii din Constanţa. A organizat primul „Crăciun al câinilor”

 
Cântăreţul Mihai Trăistariu a reuşit să mobilizeze zeci de iubitori de animale pe care i-a adus la Biobaza din Constanţa pentru a hrăni câinii din adăpost dar mai ales pentru a îndupleca primăria să aprobe adopţia de la distanţă.
Mare iubitor de animale, cu cel puţin 60 de maidanezi adoptaţi deja, Mihai Trăistariu şi-a propus cu sprijinul voluntarilor, să-i salveze de la o moarte legiferată de autorităţi pe toţi cei 10.000 de câini comunitari din Constanţa. Adunarea a fost anunţată pe facebook, iubitorii de animale fiind chemaţi la Biobaza din Constanţa, cu mâncare pentru animale, pentru a sărbători „Crăciunul câinilor”. Ideea a pornit de la declaraţie a primarului Radu Mazăre care s-a exprimat recent că banii alocaţi pentru animale, preferă să-i dea bătrânilor din azile şi copiilor abandonaţi. „ Primarul are într-un fel, dreptate dar câinii comunitari sunt în aceeaşi barcă, sunt suflete abandonate, trebuie protejate de lege pentru că s-au născut ca să trăiască, mi se pare nedrept să fie omorâţi în masă, ne autonumim Dumnezeu şi hotărâm cine trăieşte şi cine moare ?” , a comentat cântăreţul.  El a propus, după modelul Capitalei, adoptarea câinilor de la distanţă, cu 70 lei pe lună, şi „ încercăm să înduplecăm primăria Constanţa să accepte soluţia noastră”. Problema este că primăria Constanţa, cu care s-au purtat deja discuţii, a transmis că pentru adopţia unui câine la distanţă, va percepe  180 lei pe lună. „ Atâta timp cât guvernul dă 42 de lei pe lună pentru un copil, mi se pare absurd să spui că un câine trebuie întreţinut cu 180 lei pe lună, este de 3 ori mai scump decât suma reală, suma de 70 lei, cerută în alte judeţene mi se pare rezonabilă” a spus Cristina Andrei, membru al unei asociaţii de iubitori de animale. Niciunul dintre zecile de voluntari veniţi la Biobază nu este de acord cu abandonarea maidanezilor pe stradă. Mihai Trăistariu s-a oferit să se ocupe personal de achiziţionarea unui teren în care să construiască un uriaş adăpost pentru toţi câinii comunitari din Constanţa. „ Aşa, putem să ne ocupăm de sterilizarea lor, de adunarea câinilor de pe străzi şi de salvarea lor” a completat Ştefania Dogaru. Primul „ Crăciun al câinilor” a adus noroc animalelor din adăpost. Dând din coadă,bucuroşi, se agăţau de fiecare mână care li se întindea. Mihai Trăistariu a adoptat de la distanţă un bulterier pe care l-a botezat Mihăiţă. Un taximetrist care a transportat o voluntară la Biobază, s-a îndrăgostit pe loc de Bruno, un câine lup, pe care îl va lua acasă. Alţi trei câini au fost adoptaţi imediat şi o mulţime de voluntari s-au oferit să întreţină de la distanţă animalele pe care au pus ochii. „ Am vrea ca asemenea acţiuni să fie mai dese, nu ştiu cum e cu adopţia la distanţă, aşteptăm aprobarea primăriei, dar numai în ultimul an au fost adoptaţi 1000 de câini” a declarat administratorul Biobazei din Constanţa, Daniel Radu.
Feri Predescu

Recent Posts

Câinele robot care îi asigură securitatea lui Donald Trump. „Spot” este partenerul de nădejde Serviciilor Secrete în perimetrul Mar-a-Lago

Câinele robot numit „Spot”, creat de Boston Dynamics, este cel mai recent instrument din arsenalul…

21 de minute ago

Cum să îngrijești pielea uscată unui câine?

Înainte de a trata pielea uscată a câinelui dumneavoastră, trebuie să determinați cauza principală. Dacă…

3 zile ago

Un tânăr de 17 ani arestat pentru uciderea unei pisici

Un tânăr de 17 ani din comuna Petreștii de Jos, județul Cluj, a fost reținut…

3 zile ago

Două pisici drogate au ajuns la Spitalul Veterinar de Urgență din București

Într-un caz neobișnuit, două pisici au fost internate la Spitalul Veterinar Universitar de Urgență din…

3 zile ago

Comerț ilicit cu animale pentru Anglia. Anchetă de proporții privind angajații din DSVSA Timiș

Polițiștii din județul Hunedoara au oprit recent un transport ilicit de câini și pisici care…

3 zile ago

Este un „an canin” într-adevăr echivalentul șapte ani? Cum se calculează corect vârsta câinelui?

Într-una dintre cele mai cunoscute reclame Alpo din anii '80, actorul Lorne Greene proclama: „Danny…

3 zile ago

Parteneri