Misiune specială pentru doi porcușoriHeather Barrow are două animale de companie mai puțin obișnuite, dar care în ultimul timp au devenit la modă în mai multe țări ale lumii. Este vorba de Thunder şi Bolt, doi micro-porcuşori, rasă obținută din mai multe încrucișări successive, în vârstă de 4 luni.Stăpâna lor, Heather Barrow, de 38 de ani, din Tampa, Florida, a acceptat ca animalele ei de companie pline de energie să fie angajaţi ca “doctori”.Cei doi porcușori au o misiune specială, sunt solicitaţi pentru a merge în spitale ca să îi distreze pe bolnavi cu drăgălăşenia lor. Specialiștii au constatat că pacienţii se vindecă mult mai repede, întrucât se bucură de prezenţa lor.Mai mult, în ultimul timp, terapia asistata de animale implica un tratament al anumitor boli, folosind animale. În urma acesteia, pacienții simt o îmbunătățire considerabila în ceea ce priveste laturile emoționale, sociale și cognitive ale vietii sale. În cazul copiilor, medicii specialiști recomanda folosirea animalelor pentru educație și stabilirea motivatiilor, iar Thunder şi Bolt, au făcut adevărate miracole.