Din cuprinsul articolului
În cele ce urmează vă invităm într-o mică incursiune în fascinanta lume animalelor. De-a lungul timpului am auzit tot felul de mituri. Prin urmare, venim în întâmpinarea dumneavoastră cu o mică povestioară prin care dezmințim miturile pe care le-am auzit cu toții de-a lungul copilăriei, și credeți-mă că nu sunt puține. Să începem!
Poate ați auzit cândva că bufnițele sunt păsări inteligente. În realitate, păsările cu ochii cât ”mingea de tenis” nu sunt deloc istețe. De fapt, această pasăre se numără printre cele mai puțin cerebrale înaripate de pe planetă. De ce? Pentru că au o dimensiune foarte redusă a creierului, mult mai mică decât ochii ei.
Mituri false despre animale sălbatice
Un alt mit despre animale sălbatice, de altminteri fals, se răsfrânge asupra broaștelor. Nu de puține ori am auzit că dacă vei atinge acest mic animăluț cu picioarele cât prăjina, vei căpăta niște negi de toată ”frumusețea”. Piele broscuțelor conține bufotoxină, o substanță care dacă intră în contact cu piele noastră produce o simplă iritație și nimic mai mult.
Surprinzător, contrar miturilor populare găina este o pasăre extrem de isteață. Nu o spunem noi o spun studiile care au demonstrat că găinile pot anticipa viitorul ba mai mult sunt capabile să-și facă griji. Pe partea de neurologie, cercetătorii au arătat că forma de organizare a neuronilor este similară cu cea umană.
Taurii nu-și pierd cumpătul atunci când văd culoarea roșie pentru că nu disting culorile. Aceste masive animale sunt înfuriate de mișcarea pe care o face toreadorul.
Mituri false despre lilieci și pești
Se spune depsre lilieci că sunt orbi. Fals! Desigur că sunt anumite specii care au o vedere slabă, însă aceste mici mamifere se ghidează cu ajutorul ecolocației.
Se spune că peștii au memorie scurtă de două secunde, nu este și cazul peștișorilor aurii. Aceste mici animăluțe subacvatice sunt extrem de inteligente și sunt capabile să efectueze diverse sarcini specifice mai degrabă animalelor de circ. De exemplu, peștișorii aurii pot sări prin cercuri.
Cămilele nu au apă în cocoașă
Un alt mit care nu are niciun o bază reală se răsfrânge asupra cămilelor. Acestea se confruntă zilnic cu temperaturi de peste 38 de grade Celsius. În aceste condiții, corpul mamiferelor ajunge până la 50 de grade Celsius. Cu toate acestea s-au adaptat foarte bine la condițiile dificile, dar ele nu stochează apă în cocoașă.
De fapt, cocoașa cămilelor conține grăsime și nicidecum apă, ba mai mai mult cămilele nu transpiră niciodată și reușesc astfel să-și conserve ceai mai de preț resursă din deșert, apa.
Dacă mai devreme vorbeam de temperaturi extrem de calde, este timpul să ne mutăm la polul opus, mai exact la Polul Sud, locul de baștină al pinguinilor. Păsările care nu pot zbura trăiesc pe continentul Antarctica și nicidecum Arctica. La Polul Nord ( Arctica) își duc veacul urșii polari.
Dacă tot am ajuns la capitolul urși,este momentul să dezmințim un alt mit potrivit căruia simpaticele creaturi Koala ar fi urși. Nimic mai fals, de fapt Koala este înrudit cu o specie de marsupial, mai exact marsupialele numite Wombat.
Șarpele cobra nu aude
Un alt animal sălbatic care din păcate nu este pe placul tuturor a fost inclus în miturile populare. Este vorba de șarpele cobra. Nu puține sunt videoclipurile în care șerpii dansează pe muzică. Însă, aceste animale cu sânge rece nu au canal auditiv dar pot simți vibrațiile muzicii.
Pisicile albe nu aud! Trebuie să recunoaștem că acest mit este parțial adevărat, cercetătorii au demosntrat că doar felinele albe cu ochi albaștri nu aud deloc, celelalte da, chiar și cele ceacâre ( cele care au un ochi albastru și unul căprui), acestea nu aud cu urechea de pe partea cu ochiul albastru.
Lupii nu urlă la lună. Într-adevăr sunt animale sălbatice nocturne dar atunci când urlă, lupii de fpat comunică între ei. Aceștia își întind boturile pentru ca urletul să parcurgă o distanță mai mare, potrivit intreabaveterinarul.ro.