Sari la conținut
Home » Miturile false despre câinii din adăposturi

Miturile false despre câinii din adăposturi

Cum îmi dau seama dacă câinele meu a făcut febră?

Miturile false despre câinii din adăposturi. Există multe mituri nefondate în jurul câinilor din adăposturi. De la ideea că toți au probleme de comportament până la credința că nu vor avea niciodată încredere deplină în oameni. Aceste mituri creează o imagine negativă nemeritată.

Sunt concepții greșite care duc la rate mai mari de eutanasiere, deoarece adăposturile au resurse limitate și se confruntă cu supraaglomerarea. Ca urmare, viețile multor câini sănătoși și adoptabili sunt curmate.

Este momentul să eliminăm aceste stereotipuri. Iată câteva astfel exemple de idei preconcepute neadevărate despre câinii din adăposturi:

Miturile false: Toți au probleme de comportament

Miturile false: Un cățeluș adorabil
Miturile false: Un cățeluș adorabil care caută o familie

În adăposturile de animale, nu este neobișnuit să asistăm la comportamente precum lătratul puternic. Cu toate acestea, aceste comportamente nu înseamnă întotdeauna că acei câini au probleme cronice de comportament.

Astfel de comportamente provin adesea din stresul provocat de mediile necunoscute. De exemplu, câinii pot lătra pentru a-și exprima nevoile. Pentru a căuta atenție sau pentru a-și afirma teritoriul. Interacțiunea cu un câine în afara canisei sau în casă dezvăluie adesea un comportament drastic diferit, mai relaxat.

Sunt prea bătrâni

Adăposturile au câini de toate vârstele, de la cățeluși la seniori.

Este adevărat câinii bătrâni nu mai au atâția ani în fața lor ca omologii lor mai tineri. Dar seniorii vin, de obicei, cu avantajele suplimentare. Sun mai calmi, mai stabili și, de multe ori, au și ceva antrenament la activ.

Aceștia pot fi companionii perfecți pentru cei care caută un animal de companie mai relaxat. S.au pentru familiile care doresc să evite faza intensivă de dresaj și socializare asociată cu cățeii.

În plus, adoptarea unui câine mai în vârstă oferă ocazia emoționantă de a le oferi acestor câini un cămin iubitor în timpul anilor lor de aur.

Miturile false: Toți sunt agresivi

Unii câini din adăposturi pot prezenta comportamente interpretate ca fiind agresive. Ddar în multe cazuri, aceasta este o manifestare a fricii sau anxietății lor într-un mediu necunoscut.

Mediul din adăpost – plin de sunete, mirosuri și câini noi – poate fi copleșitor pentru multe animale. Atunci când un câine se simte amenințat sau speriat, ar putea să latre și să mârâie. Sau să pară defensiv ca un mecanism de protecție.

Cu toate acestea, comportamentele respective nu indică, automat, o natură agresivă înnăscută. Cu răbdare, înțelegere și un mediu stabil, mulți dintre acești câini pot renunța la comportamentele lor defensive. Și să-și dezvăluie adevărata personalitate, adesea afectuoasă și blândă.

Cu toții au trecut prin abuzuri sau neglijență

Unii câini din adăposturi pot avea un trecut nefericit. Dar o parte semnificativă a lor se află acolo din cauza schimbării situației de viață a proprietarului. Cum ar fi relocarea, provocările financiare apărute sau incapacitatea de a răspunde nevoilor câinelui.

Pentru câinii care s-au confruntat cu abuzuri sau neglijență, este esențial să recunoaștem rezistența și adaptabilitatea inerente acestor animale. Cu un mediu adecvat, răbdare și îngrijire, mulți își pot reven. Pot învăța să aibă din nou încredere și se pot dezvolta în noile lor cămine.

Miturile false: Sunt prea speriați sau timizi

Mediul nefamiliar din adăpost poate fi copleșitor pentru unii câini, făcându-i să pară mai retrași. Odată ajunși într-un cămin iubitor, mulți dintre acești ei ies însă din carapacea lor. Și devin compannioni jucăuși și iubitori.

Nu pot fi antrenați

Mulți câini din adăposturi au fost membri ai unor gospodării înainte de a ajunge la adăpost. Ca atare, probabil că au o anumită pregătire de bază.

Dar chiar dacă noul dvs. câine nu o are, o poate deprinde cu o rutină de dresaj consecventă, bazată pe recompense. De fapt, mulți câini din adăposturi dovedesc că pot învăța rapid. Deoarece tânjesc după siguranță, rutină și posibilitatea de a-și mulțumi noua familie.

Miturile false: Toți au probleme de sănătate

Unii câini sosesc cu probleme de sănătate, dar adăposturile nu dau spre adopție câini grav răniți sau bolnavi. Fiecare câine care ajunge la un adăpost este supus unui examen de sănătate, primește vaccinuri (dacă este necesar) și, de obicei, este sterilizat sau castrat înainte de a fi dat spre adopție. Orice câine cu probleme medicale depistate ar trebui să aibă un plan de tratament început înainte de a fi dat spre adopție.

Prin deărâmarea miturilor din jurul câinilor din adăposturi, aflăm adevărul despre rezistența, dragostea și potențialul lor. Și deschidem calea pentru legături profunde care au puterea de a transforma atât câinii, cât și oamenii, susțin cei de la thesprucepets.com.