Linda Smith, în vârstă de 64 de ani, trăiește în localitatea Millmerran din statul australian Queensland, unde, împreună cu soțul ei, îngrijește aproape 30 de canguri afectați de secetă, pe care îi hrănește cu cereale și paie tocate. La un moment dat, un cangur de 1,82 metri înălțime l-a atacat pe Jim, soțul Lindei.Cei doi soţi, dar şi fiul lor s-au luptat cu animalul sălbatic, pe care l-au lovit cu o mătură şi cu o lopată. În urma atacului, cangurul a fugit până la sosirea forțelor de intervenție. Întreaga familie a ajuns la spital în urma atacului violent.
„A venit acest cangur şi am crezut că este Golly Gosh, unul dintre animalele pe care le-am crescut. Era un uriaş gri, care măsura aproape 2 metri. După ce Jim a căzut la pământ, cangurul a continuat să-l atace. Atunci, eu am luat o mătură, dar cangurul mi-a aruncat-o din mână şi m-a atacat şi pe mine. Fiul meu a venit să ne ajute şi l-a lovit cu o lopată în cap”, a povestit Linda Smith de pe patul de spital.
Femeia are un plămân perforat, mai multe coaste rupte, dar și numeroase zgârieturi pe mâini și pe picioare. Medicii spun că au fost nevoiți să o opereze duminică.Atât soțul, cât și fiul femeii s-au ales cu răni ușoare.Stephen Jones, un reprezentant al Serviciului de Ambulanță din statul australian Queensland, a precizat pentru AFP că este pentru prima oară în cariera sa când se confruntă cu un astfel de atac din partea unui cangur. Dacă femeia nu ar fi intervenit să-și salveze soțul, totul ar fi putut încheia tragic.Potrivit BBC, familia Smith se ocupă de îngrijiirea unor animale în regiune.