Momentul emoționant în care un câine abandonat cere de mâncare trecătorilor!
Totul s-a petrecut în Argentina!
Pe străzile din orașul Tucumán, un cățel a topit inimile trecătorilor, după ce a început să ceară de mâncare într-un mod emoționant. Patrupedul a fost abandonat, iar acum trăiește din mila oamenilor care vor să îi ofere ceva de mâncat.
Traiul pe străzile periculoase nu este ușor, mai ales pentru un animal de companie născut în cadrul unei familii, iar ulterior lăsat pe stradă.
Cățelul următor a învăţat să ceară de mâncare într-un mod politicos şi blând. Câinele stă pe membrele din spate ca un adevărat domn. Apoi întinde lăbuţa către trecători, cerând de mâncare, timid și fără să deranjeze pe nimeni.
Prin urmare, datorită comportamentului său adorabil, a înduioşat o mulţime de oameni din acel oraş. După ce și-a petrecut o bună parte din viață pe stradă, cățelul a reușit să impresioneze atât de mult o familie, încât aceștia au decis să îi schimbe viața pentru totdeauna. Ei au luat patrupedul de pe stradă și au decis să îl adopte, reușind astfel să îi să îi ofere toate condițiile de trai pe care le merită cu aevărat.