Categories: Lumea animalelor

Mowgli chiar există! Și e fetiță!

 Cui nu i-a plăcut Cartea Junglei? Câți dintre noi nu ne doream să fim ca Mowgli, să fim prieteni cu animalele din pădure și să retrăim experiențele personajului principal? Ei bine, micuța Alya Condur e ceea ce o mare parte din noi și-au dorit să fie când erau mici.

Alya si mamica ei, Dr. Alexandra Mladin

 “Ce se naște din pisică, șoareci mănâncă”… Acestă zicală e cât se poate de adevărată și chiar te face să zâmbești când vezi pozele cu Alya, o fetiță în vârstă de 4 ani și jumătate.  Mămica ei e medic veterinar. E doctorul Alexandra Mladin, cea care ne împărtășește în fiecare număr al revistei Animal Zoo o filă din jurnalul ei de „reparator de animăluțe”. Dacă cineva se îndoia de dedicația pe care o are pentru meseria asta, priviți-o pe fiica ei: un Mowgli veritabil, o fetiță care are copilăria pe care o visează majoritatea micuților. Și nici nu are rost să o întrebi ce vrea să se facă atunci când va fi mare pentru că-ți spune ea oricum: „Vreau să am grijă de animale, ca mami”.Părinții, educatoarea de la grădiniță, vecinii, toată lumea pică de acord, spunând că Alya „nu e ca ceilați copii”. Ea nu vede un animal ca fiind doar drăguț, pufos, bun de smotocit. Fetița știe că necuvântătoarele sunt mai mult decât niște „pufoșenii”.Știu că pisicile, cățeii, porumbeii, toți trebuie să mănânce și să bea apă. Dacă nu le pot da eu, pentru că sunt mică, o rog pe mami sau pe buni”, spune micuța Mowgli. De ce îi spunem Mowgli? Pentru că reușit să cunoască mai multe animale în cei patru ani ai săi de viață, decât un om trecut de prima tinerețe. Și are un fel special de a relaționa cu necuvântătoarele. „Am avut un Rottweiler în gazdă. Acel câine lăsa doar câteva persoane se apropie de el, era foarte agresiv. Era să fac infarct când am găsit-o pe Alya călare pe el, nu invers, jucându-se cu el de ziceai că au crescut împreună! Din acel moment s-a legat o prietenie foarte puternică între ei și Alya a devenit preferata Rottweilerului. Iar ăsta nu a fost singurul caz de acest gen. Ea nu s-a temut niciodată de animale, indiferent de mărimea lor, iar animalele au îndrăgit-o de la prima vedere. Nu a fost mușcată niciodată”, ne povestește dr. Mladin, mămica fetei.

Rolly, cainele familiei si cel mai bun prieten al fetitei. Rolly a invatat-o pe Alya sa mearga!

Câinele familiei a învățat-o să meargă La câteva zile de viață, micuța Alya a arătat că are o relație specială cu animalele. În camera ei nu aveau voie cei doi câini și cele două pisici ale familie. Pisica plângea la ușă că vrea să cunoască noul membru al familie, iar micuța, când o auzea, începea să plângă și ea. Într-o zi, mama a deschis ușa. „Voiam să văd ce se întâmplă”. Pisica a zbughit-o direct în patul fetei și de acolo a început totul. Refuza să doarmă dacă nu venea pisica la pătuțul ei. Mâța avea o păturică de pe care nu se dădea la o parte. Apoi, la patru luni de viață, Alya l-a descoperit pe Rolly, câinele familiei, și tot atunci a făcut primii pași. A fost precoce micuța, ar spune mulți, dar, de fapt, a avut parte de un ajutor special. Rolly, din rasa Golden Retriever, a ajutat-o să învețe să meargă fiind mereu punctul ei de sprijin. „Atunci când dadea să cadă, Rolly o împingea cu botul de la spate! Vă imaginați cum mi se înnodau lacrimile în barbă”, își amintește cu drag mămica. Când primea un biscuite, Alya îl împărțea cu Rolly. 

Nu are teama de animale.
O păzeşte ca pe ochii din cap Se înțelegeau din priviri, nimeni nu învățat-o asta. „Rolly e cel mai bun prieten al meu. Îl iubesc enorm”, zice Alya smotocindu-i urechile. Rolly parcă râde de fiecare dată când o vede. O păzește ca pe ochii din cap și atunci când e ținut în lesă de micuță, niciodată nu smucește sau trage să plece. „Poți să-i arăți orice! Pisici, mâncare, orice! Nu trage niciodată când îl țin eu în lesă. Nu l-a învățat nimeni să fie atent cu mine, pur și simplu e”, ne explică fetița.
Plimbarile cu Rolly sunt preferatele ei!
Rolly e partenerul ei de năzbâtiiDr. Mladin își amintește și o fază haioasă, dar care la momentul acele nu fost foarte amuzantă: „La un an și opt luni am găsit-o pe Alya urcată pe cuier! Rolly a stat scăunel pentru ea și când a ajuns fiică-mea sus, a început să dea din coadă bucuros de isprava lor! Dădea din coadă și se uita cum stătea în cuier”. Dar să ne întoarcem iar în timp, când micuța avea 6 luni… Atunci, mămica ei a făcut ceva… controversat! A pozat-o pe micuța ei în pătuț cu un … Șobolan! „Am stârnit multe comentarii răutăcioase cu acele poze. Dar povestea e asta: cineva a găsit un pui de șobolan, i-a fost milă de el și l-a adus la mine. Avea o zi de viață. L-am tratat și l-am hrănit în casă. Devenise ca un animal de companie! I-am pus numele Spike și se atașase atât de tare de mine încât îmi stătea mereu pe umăr. Alya l-a cerut și eu i l-am arătat. După ce au luat contact unul cu altul, s-a produs acea legătură specială pe care micuța pare că o are cu toate animalele pe care le întâlnește. Șobolanul strângea lucruri mici de prin casă și începuse să le ducă la ea în pătuț. Tot timpul căuta cadouri pentru Alya!”, ne povestește mămica amuzându-se. Dar microbii… Ce facem cu microbii?  Asta fost întrebarea multor mămici care au văzut pozele și care și-au scuturat degetul arătător prin fața ochilor ei. „Ce microbi? L-am crescut de la o zi de viață. A stat numai în casă. Plus că Spike nu a mușcat pe nimeni niciodată”, ne lămurește Alexandra. Iubește maidanezii Unde vede un animal, că e cal, că e pisică, reptilă, câine sau pasăre, micuța Alya lasă orice face și se duce țintă. „Le iubesc foarte tare și vreau să le ajut. Mă supăr pe mami atunci când nu poate să ajute animalele…”, zice dulceața.„O dată am găsit un porumbel mort pe stradă și mami nu a mai avut cum să-l ajute și am plâns foarte mult”, își amintește ea. „Poate dacă ajungeam mai devreme reușeam să-l salvăm”, mai spune ea. Mămica ei o pupă drăgăstos și spune în șoaptă să nu audă ea: „Mi-a spus atunci că dacă îl ținea în palme și îl încălzea sigur își revenea. Atât de mult le iubește”.Galerie foto cu micuta Alya alaturi de o groaza de animale! :

Alya nu se teme nici de animalutele cu aspect "ciudat".
Plimbarile cu Rolly sunt preferatele ei!
Sobolanul Spike ii aducea mereu cadouri!
Mami, uite, am o soparla pe mine! :)
Acest catel rade, nu-i asa? Mama Alyey ne-a spus ca nimeni nu putea sa se apropie de el. Dar Alya...
Nu are teama de animale.
Joaca!
Hopa sus!
Primul meu animalut a fost un ursulet de plus! - Alya
La mami la munca.
Dadaca Alyei.
Maidanezii vin la ea sa o pupe!
Iubirea e maxima!
Puiul de om si puiul de cainie :)
Si pisicile ii sunt foarte dragi!
Asa reactioneaza toate animalele cand o vad pe Alya pentru prima oara!
Rolly e cel mai bun prieten al ei! De la el a invatat sa mearga!

Recent Posts

Cum să îngrijești pielea uscată unui câine?

Înainte de a trata pielea uscată a câinelui dumneavoastră, trebuie să determinați cauza principală. Dacă…

3 zile ago

Un tânăr de 17 ani arestat pentru uciderea unei pisici

Un tânăr de 17 ani din comuna Petreștii de Jos, județul Cluj, a fost reținut…

3 zile ago

Două pisici drogate au ajuns la Spitalul Veterinar de Urgență din București

Într-un caz neobișnuit, două pisici au fost internate la Spitalul Veterinar Universitar de Urgență din…

3 zile ago

Comerț ilicit cu animale pentru Anglia. Anchetă de proporții privind angajații din DSVSA Timiș

Polițiștii din județul Hunedoara au oprit recent un transport ilicit de câini și pisici care…

3 zile ago

Este un „an canin” într-adevăr echivalentul șapte ani? Cum se calculează corect vârsta câinelui?

Într-una dintre cele mai cunoscute reclame Alpo din anii '80, actorul Lorne Greene proclama: „Danny…

3 zile ago

Fotografii ale unor animale incredibil de frumoase cu două culori diferite ale ochilor

Importanța pe care o acordăm momentului în care privim în ochii cuiva sau a ceva…

3 zile ago

Parteneri