Lumea animalelor

Neașteptat! Cum se comportă un câine luat de la adăpost cu un bebeluș

Pot conviețui animalele de companie cu bebelușii? Ei bine, da. Ele pot trăi alături de bebelușii, ba chiar pot deveni cei mai buni prieteni.  Este și cazul lui Teddy, un câine adoptat dintr-un adăpost de animale.

Din dorința de a avea un cățel, o femeie ce era însărcinată la acea vreme, a luat decizia să adopte un cățel de la un adăpost de animale. Mai mult, ea și soțul său au vrut ca bebelușul lor să crească în preajma unui câine.

Patrupedul a devenit rapid cel mai bun prieten al lor, deși la început era timid. S-a atașat rapid de ei și de copilul lor. În momentul în care aude cel mai mic scâncet al copilului este primul care ajunge la el.

„După multe discuții cu soțul în cadrul cărora ne-am exprimat dorința de a avea un cățel (și nu orice cățel, ci unul de la adăpost, deoarece ne-am dorit să salvăm un suflețel), am luat această decizie. În plus, am vrut să crească împreună cu bebe.

În primele zile era extrem de speriat. Nu se mișca de pe pernuța lui, oricât de multe eforturi de interacțiune am făcut. Dar după câteva zile a început sa aibă încredere în noi și „s-a dat pe brazdă”. A devenit nedezlipit și foarte atașat.

De când îl avem, sigur că responsabilitățile au crescut, dar ne place. Iar atmosfera din casă este mult mai animată. De abia așteptăm să mai crească bebe să vedem ce năzbâtii vor face împreună. Mai ales că el este foarte activ, jucăuș, energic și extrem de lipicios.”

Ce îl face special? Multe, dar cred ca cel mai mult grija pentru bebe. În momentul în care aude cel mai mic scâncet este primul care aleargă la ea.

Pe Teddy îl considerăm membru al familiei, așa cum cred ca este şi normal. Este băiețelul casei”.

Recent Posts

9 rase de câini care se înțeleg perfect cu pisicile. O galerie foto absolut adorabilă

Atenție, atenție! Acum nu mai trebuie să te definești ca o „persoană iubitoare de pisică”…

12 ore ago

Cățelul tău știe când cineva este rău cu tine și își amintește de asta

Un câine este cu siguranță cel mai bun prieten al omului. Este iubitor, amuzant și…

14 ore ago

Noul animal de companie preferat în rândul românilor. Cererea crescut semnificativ, iar piața neagră a explodat

Noul animal de companie preferat în rândul românilor. Popularitatea tarantulelor ca animale de companie a…

15 ore ago

De ce își înfige pisica ghearele în diverse obiecte? Diferite gesturi și comportamente ale pisicii

Pisicile folosesc diferite gesturi și comportamente pentru a comunica atât între ele, cât și cu…

16 ore ago

Cluj: campanie gratuită de sterilizare câinilor și pisicilor cu stăpân

Primăria Cluj-Napoca, sub conducerea primarului Emil Boc, inițiază luni, 4 noiembrie, o campanie gratuită de…

16 ore ago