Categories: Lumea animalelor

Noul Cod Rutier reglementeaza si transportul animalelor de companie

Modificarile discutate in aceste zile, pentru a fi aduse Codului Rutier – prevad si reglementarea transportului cu masina in cazul animalelor de companie. Acesta ar putea fi permis, pe viitor, doar daca sunt folosite custi speciale. Potrivit initiatorilor propunerii legislative, o astfel de reglementare va proteja deopotriva necuvantatoarele, dar si pasagerii din masina. Dezbaterile din Parlament pe acest subiect vor incepe dupa 1 februarie, cand alesii se vor intoarce din concediu.Asadar, proiectul de lege privind noul Cod Rutier „interzice conducatorului de vehicul sa transporte animale sau pasari vii in interiorul acestuia, cu exceptia situatiei in care animalele sau pasarile sunt transportate in dispozitive speciale care sa nu le permita deplasarea libera prin vehicul”. Asta dupa ce, in prezent, de cele mai multe ori – soferii isi transporta cainii sau chiar pisicile – libere prin masina. Chiar daca, de curand a aparut si la noi un ham special, cu tot cu centura de siguranta pentru caini. Acest ham special ar putea fi acceptat in textul noului Cod, dar, se pare ca, totusi, primeaza custile speciale pentru transport.Potrivit unor reprezentanti ai organizatiilor de protectie a animalelor, ideea este justificata, intrucat pana si cainii dresati pot fi imprevizibili, in timpul transportului cu o masina! Ei cred ca vor fi si exceptii indreptatite de la regula – cazurile medicale – spre exemplu, un caine in ghips ori epileptic – insa in aceste cazuri, animalele ar trebui insotite in masina , de un supraveghetor!

Recent Posts

Cele mai dresabile 9 rase de câini de pe Pământ

Cele mai dresabile 9 rase de câini de pe Pământ. Anumite rase de câini sunt…

14 minute ago

Învață limbajul iubirii pisicii: 12 moduri în care pisica ta îți spune că te iubește

Pisicile sunt considerate creaturi misterioase și de sine stătătoare care își aleg adesea momentele de…

o oră ago

7 diferențe esențiale între iubitorii de câini și cei de pisici: Ce spune alegerea animalului tău de companie despre personalitatea ta

Câine sau pisică? Descoperă ce spune alegerea animalului tău de companie despre personalitatea ta. Sunteți…

2 ore ago

Generația de pisicuțe care luat cu asalt digul din Mangalia! Te vei topi când le vei vedea. Galerie foto și video

La Mangalia, pe digul de la malul mării, o nouă generație de pisici și-a făcut…

3 ore ago

Taxa pe care trebuie să o plătești dacă vrei să deții un câine în Germania

În Germania, proprietarii de câini sunt obligați să plătească „Hundesteuer” (Taxa pentru animale de companie),…

4 ore ago

Trupa Om la lună vine în Adăpostul Speranţa: Gătim pentru 500 de câini la evenimentul „Tocăniţă pentru toţi Bobiţă”

Formaţia Om la lună se alătură Adăpostului Speranţa la evenimentul "Tocăniţă pentru toţi Bobiţă", unde,…

5 ore ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL