Categories: Lumea animalelor

Nu-i deloc o gluma: doua camile scapate de la circ, la galop, pe artera principala din Suceava

 Monitorul de Suceava relateaza scenele uluitoare petrecute ieri, in plina zi, pe Calea Unirii din municipiul Suceava.Pentru ca, nu vezi in fiecare zi, doua camile galopand printre masinile sucevenilor.Si, trecand peste partea amuzanta povestii, nu a lipsit mult ca animalele sa provoace un accident rutier, dupa ce, Dorin Ailenei, un sofer care se afla in trafic, s-a trezit brusc, in fata, cu cele doua animale care veneau din sens opus.„Urcam dinspre Grupul Scolar spre Centru, iar deodata am vazut cum din sens opus vin doua camile. Una era pe banda I, iar una pe banda a II-a. Mult mai din urma veneau in fuga niste tineri care voiau sa le prinda”, poveste barbatul scena.Unii oameni au sunat la 112. Un echipaj al Biroului Rutier al Politiei municipiului Suceava s-a deplasat imediat în zona. A gasit camilele in benzinaria OMV de peste drum de Bazar. Erau deja ajunse din urma de dresorii lor, situatia fiind sub control.Politistii aveau sa afle ca cele doua camile sunt de la circul Toredo, aflat in aceste zilein oras. Angajatii circului au iesit prin oras pentru a promova spectacolul, cu cele doua camile, cu ponei si cu o lama. Ce nu au luat ei in calcul a fost traficul supraaglomerat din oras, trafic care a speriat animalele. Asa se face ca, in timp ce coborau dinspre Centru spre Grupul Scolar cele doua camile au luat-o la trap, fara ca cei care se ocupa de ingrijirea lor sa le mai poata opri. Pentru ca reprezentantii circului nu aveau autorizatie pentru a iesi cu animalele pe strada si pentru ca au pus in pericol siguranta traficului rutier si a persoanelor – au fost amendati cu 10.000 de lei.Luna trecuta, tot in Suceava, pe strazi si-a facut aparitia si un pui de urs, de mai multe ori. Ca si in cazul camilelor, sucevenii au sunat la 112, autoritatile s-au pregatit la un moment dat sa tranchilizeze animalul, dar acesta nu a mai fost de gasit. Silvicultorii au comentat atunci ca, nu este posibil ca ursul sa fi ajuns in Suceava, din padure, deoacere ar fi trebuit sa strabata zeci de km. O varianta posibila este ca ursul sa fost tinut in captivitate, dupa ce a fost comercializat pe piata neagra.

Recent Posts

Marley, pisica anului 2024. Sprijinul emoțional al fameilor traficate: „este un exemplu minunat al puterii iubirii”

Marley, pisica anului 2024,  despre care se spune că  are „darul incredibil al empatiei” ajută…

5 ore ago

Picki, îngerul salvator care și-a salvat stăpânul cu deficiențe de auz în urma potopului din Galați

Povestea lui Ionuț din județul Galați, salvat din calea viiturilor de cățelul său Picki, este…

6 ore ago

Misiune deosebită pompierilor: cățel salvat de sub dărmături într-o zonă inundată din Galați

Cățel salvat de sub dărmături. În satul Slobozia Conachi, afectat grav de inundații, pompierii din…

7 ore ago

Parteneriat între două mari companii: împreună pentru promovarea responsabilității față de animale

 Organizația Eduxanima și Fressnapf România au format un parteneriat strategic pentru a promova protecția și…

8 ore ago

Blondul din Berceni, motanul care se plimbă pe la geamurile bucureștenilor din cartier

Povestea Blondului din Berceni, un motănel fără adăpost, a captat atenția comunității online din București.…

9 ore ago

Caz cutremurător / Acuzații deosebit de grave aduse unor doi copii din Prahva, de 13 și 15 ani: suspectați că au ucis cu cruzime patru pui de câine.

Tragedia  s-a petrecut într-o localitate din județul Prahova, unde doi copii, cu vârste de 13…

10 ore ago

Parteneri