Nuami Dinescu: „Renunț la orice pentru mine, în favoarea lor”

 Lumea o cunoaște pe actrița Nuami Dinescu după ce a interpretat ani de zile, cu succes, rolul Tanței, dar în realitate Nuami este un carcater mult mai complex. Ceea ce nu a putut să mimenze sau să ascundă vreodată a fost iubirea ei pentru necuvântătoare.  Câte animăluțe ai acum, Nuami? Nuami Dinescu: Am șase pisici și trei câini. Știu că am multe, dar așa a fost să fie. Au fost situații critice și am preferat să le păstrez, decât să le las pe stradă. Nu ți-e greu să ai grijă de ele? E destul de greu, în mod deosebit la curățenie. Trebuie să fac curat aproape zilnic, dar prefer să fac curățenie mai des, decât să am o casă curată în permanență, dar… mai goală. Am scos covoarele, acum am doar două traverse pe care stă câinele meu cel bătrân, Stu. Are 15 ani și îl dor oasele, nu poate sta pe suprafețe tari. Despre mâncare, pot spune că hrana mă usucă uneori de bani, pentru că le dau hrană de cea mai bună calitate. Pisicile au nevoie de alimentație specială, de regim, pentru că sunt castrate. Dar investesc în sănătatea lor. Știu că dacă le dau cea mai bună hrană, la bătrânețe vor exista mai puține probleme sau chiar deloc. Au fost perioade în care mi-au topit, pur și simplu rezervele financiare pentru că am cumpărat mâncare pentru ele, dar nu regret nicio secundă. Pot să renunț la multe prostii pe care le-aș fi luat pentru mine, liniștită! Animăluțele mele sunt în fruntea listei cu priorități și să nu crezi că nu primesc și eu ceva la schimb. Primești recompense de la ele?  Da, dragostea lor, puterea lor de a-mi lua durerile de orice fel. Se spune despre pisici că au capacitatea de a aduna toate energiile negative dintr-o încăpere. De aceea, mulți dintre prietenii mei spun ”nu știu ce-i cu casa ta, dar de fiecare dată când vin la tine mă ia somnul”. Mai mult, animalele te fac mai protector, mai calm, mai înțelept, mai prietenos. Viața e mult mai frumoasă alături de ele. Și fiecare dintre animăluțe are o poveste impresionată. Ajutându-le în momentele acelea critice pentru ele, m-am simțit foarte bucuroasă, ca și cum aș fi câștigat la loto! Spuneai că fiecare are o poveste impresionantă… Să încep cu pisicile: Kitty e cea mai mică, are un an și are doar trei picioare. Am găsit-o pe bulevardul Dacia, târându-se pe lângă zid. Avea o problemă vizibilă la picior și lumea se ferea de ea. Din fericire, ea nu-și dă seama că e diferită și se simte bine în pielea ei.Pe Honey am gasit-o în preajma Crăciunului, pe stradă, e metis de norvegiană de pădure și e de o frumusețe rară! Pe Prințul, un birmanez sofisticat, l-a găsit nepoata mea într-un container de gunoi. Nici ochi nu avea, așa de mic era. Cea de-a patra felină, motanul Wally, are o poveste cu adevărat emoționantă: A fost găsit de un domn pe nume Walter într-o casă dărăpănată. Micuțul nu avea mâncare și bea apă alături de șobolani. Omul i-a dus zilnic hrană, timp de două luni, dar a trebuit să plece din București. Atunci l-am luat eu, în speranța că o să îi găsesc o familie iubitoare. Dar Wally, cu personalitatea lui puternică, nu m-a acceptat nici pe mine, nici pe altcineva. Câteva luni bune ne-a trebuit ca să ne împrietenim. Eu mă duceam cu carne la el, el se ascundea după vasul de wc. Îmi lua carnea din mână, îmi ardea două gheare apoi iar se ascundea. Într-un final mi-a acceptat prietenia și acum doarme numai pe pieptul meu.Și în finalul listei cu pisici, Mady și Zara, două fetițe extraordinare. Mady a lucrat cu sora mea la circ și dacă iei un băț poți să o dirijezi să sară, să stea culcat și alte trucuri. Acum sa trecem la câini. Cățelușa Mimi stătea într-o curte alături de mai mulți câini care o băteau rău. Am luat-o, am făcut-o bine și am dus-o înapoi. Când m-am întors, am găsit-o iar bătută și mi-am dat seama că acolo nu are șanse să supraviețuiască.Câinele Stu, care are 15 ani, venea pe sub gard la mine în curte, ca să-i dau de mâncare. Era bolnav și l-am dus la doctor. Acolo doctorul mi-a zis ”nu-i aud inima, e un mare cardiac”. A venit și cardiologul și mi-a zis același lucru. De atunci a rămas la mine și face tratament.Iar Lala, un metis de Jackrussel, a apărut anul trecut, chiar de ziua mea. Am găsit-o într-un șanț cu piciorul rupt. Am dus-o și pe ea la operat, i-am pus tija metalică și chiar am vrut să o dau unui om care își dorea câine. Dar în ziua în care trebuia să o ia, omul a făcut infarct. Și uite așa a rămas și Lala la mine. Cum decurge o zi alături de ele? Zilele sunt haioase. Înainte să plec de acasă cea mai tare parte e cea cu număratul. De multe ori nu-mi ies la socoteală și trebuie să mă apuc să caut prin dulapuri. Apoi mâțele se adună la geam. Eu am geamul la stradă și lumea se oprește să le facă poze. Prințul își ia avânt și se agață cu toate patru labele de plasa de protecție și rămâne așa, de se adună lumea la geam ca la circ! Altă parte distractivă e când îi dau lui Honey mâncare pe ascuns, pentru că a slăbit. O bag într-un dulap și acolo îi desfac, pe furiș, plicul de mâncare. E un show total, de aceea spun că cea mai bună investiție pe care o poate face un om pentru el este să adopte un animal!  Sandra Sălăgean