O căprioară rănită a fost salvată de polițiști într-o gospodărie din Vrancea!
Căprioara ar fi ieșit din pădure și ar fi ajuns în mai multe gospodării!
Poliţiştii din cadrul Postului de Poliție Tănăsoaia, județul Vrancea, s-au lovit de un caz mai neobișnuit, după ce un apel la 112 i-a pus în alertă cu privire la o căprioară rănită.
Sesizarea a fost făcută de un bărbat de 54 de ani din localitate, iar potrivit acesteia, în zona satului Feldioara, o căprioară ar fi ieşit din pădure şi ar fi intrat în grădinile localnicilor, unde s-ar fi rănit.
Activitățile în acest caz au fost coordonate de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor!
Biroul pentru Protecția Animalelor este structura din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, a cărei activitate se desfășoară pentru prevenirea și combaterea faptelor îndreptate împotriva animalelor.
Aceştia s-au deplasat imediat la faţa locului unde au găsit căprioara în curtea apelantului, animalul necesitând îngrijiri medicale întrucât se rănise într-un gard din sârmă, cel mai probabil fiind speriată de câini.
Astfel, cu sprijinul reprezentantului SVSU Tănăsoaia, căprioara a fost consultată de medicul veterinar care a constatat că prezintă leziuni la nivelul gâtului și a fost încredințată de poliţişti unui paznic de vânătoare din cadrul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din Hunedoara investighează un caz de transport ilegal de animale…
Câinele robot numit „Spot”, creat de Boston Dynamics, este cel mai recent instrument din arsenalul…
Înainte de a trata pielea uscată a câinelui dumneavoastră, trebuie să determinați cauza principală. Dacă…
Un tânăr de 17 ani din comuna Petreștii de Jos, județul Cluj, a fost reținut…
Într-un caz neobișnuit, două pisici au fost internate la Spitalul Veterinar Universitar de Urgență din…
Polițiștii din județul Hunedoara au oprit recent un transport ilicit de câini și pisici care…