O fetiță de doar 12 ani din Etiopia a fost răpită, bătută și aproape că a fost măritată cu forța cu unul dintre cei care au răpit-o. Din fericire, nunta nu a avut loc pentru că micuța a fost salvată de LEI!Mai exact, de TREI astfel de animale. Regii junglei au îndepărtat cei șapte agresori ai fetei, fix înainte ca aceasta să fie abuzată sexual. Leii nu au omorât niciunul dintre personaje, dar au protejat fetița până când polița, împreuna cu familia, i-au dat de urmă. Și poate că nimeni nu ar fi crezut această poveste dacă venea doar din gura fetei, dar când autoritățiile etiopiene au ajuns la locul unde se afla copila, leii încă făceau de pază. Exact, animalele nu au plecat de lângă ea până nu au știt-o în siguranță. Șocant este și putrerea acestor animale de a-și înfrâna instinctele naturale. Fata era bătută sever și sângera, fapt care le putea provoca foame, ca să spunem așa, celor trei lei. Iată ce a declarat poliția: ”Au stat de gardă până când am găsit-o noi. Când ne-au văzut, ne-au lăsat-o pe fată ca pe un dar și s-au retras în pădure. Dacă leii nu interveneau, lucrurile puteau sta cu totul diferit: fetele de vârsta ei sunt deseori răpite și supuse unor chinuri inimaginabile, sunt violate și bătute cu sălbăticie apoi sunt obligate să se căsătorească. Toată lumea crede că intervenția leilor a fost un miracol, pentru că leii nu fac asta”, a spus unul dintre anchetatori. O altă veste foarte bună este că polița a reușit să prindă patru din cei șapte răpitori. Dar, din păcate, aceste acte de cruzime sunt foarte comune în Etiopia, deci numărul acestor nenorociți depășește competența autorităților… Sursa: NBC NEWS