O cutie din lemn a stat o săptămână într-un aeroport fără să fie deschisă! Surpriză uriașă când au aflat ce este înăuntru.
Aeroportul Beirut din Liban a fost locul unui eveniment cu totul neobișnuit!
O cutie de 40 de centimetri înălţime având câteva găuri perforate în lateral a marcat o surpriză extraordinară pentru angajații aeroportului din Liban. După ce a stat nemișcată o săptămână înainte ca cineva să ia decizia de a o deschide, cutia a fost deschisă de cei de la securitatea bagajelor.
Potrivit thedodo.com, trei pui de tigru siberian, o specie aflată pe cale de dispariţie, au ieşit din cutie. În vârstă de numai patru luni, puii erau murdari şi foarte slăbiţi.
„Nimic nu ne-a indicat că acea cutie conţinea tigri sau chiar animale vii şi nu existau detalii despre vreun expeditor sau destinatar”, a scris grupul de salvare Animals Lebanon (AL).
Motivul pentru care puii au ajuns în această situație!
După mai multe cercetări, se pare că puii proveneau de la Grădina Zoologică din Nikolaev, Ucraina şi trebuiau să ajungă în Samer Al Husainawi din Damasc, Siria.
Deoarece cutia nu a fost etichetată în mod corespunzător şi documentele nu erau în ordine, transportul a întârziat în Beirut, unde a rămas timp de şapte zile.
Când au descoperit puii, aceştia erau înfometaţi, deshidrataţi şi pentru a face lucrurile şi mai rele, s-a descoperit că erau infestaţi cu viermi paraziţi.
„Odată ce i-am scos din cutie, am putut vedea zeci şi zeci de viermi care se târau prin interior. Aveau viermi pe coapse şi în extremitatea aparatului digestiv”, a declarat Jason Mier, directorul executiv al Animals Lebanon, pentru ABC News.
Asociaţia le-a pus la dispoziţie un spaţiu generos pentru a alerga şi le-a oferit tratamentul medical de care aveau nevoie.
În timp ce Animals Lebanon au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru binele tigrilor, în cele din urmă, judecătorul a decis să trimită puii înapoi la proprietarii lor din Ucraina.
Este cu adevărat un miracol că animalele au reușit să supravieţuiască atât de mult intr-o cutie care era atât de mică, încât nici măcar nu puteau sta în picioare.