Cazul fetițe din Iași care își vinde jucăriile ca să poată avea grijă de câinele pe care l-a adoptat a impresionat plăcut o mulțime de oameni…Este vorba de o fată de doar 12 ani, Daniela, care, potrivit Digi24.ro, a găsit o modalitate inedită de a face rost de bani pentru tratamentele şi îngrijirea puiului de căţel pe care abia adoptat. Și, pentru că nu vrea să primească ajutor de la părinţi, a amenajat în faţa blocului o tarabă şi vinde tot ce nu mai foloseşte.Până acum a strâns 500 de lei, bani cu care l-a dus pe Bruno la veterinar, i-a cumpărat mâncare şi o lesă.”Cel mai mult cărţi, cărţi s-au cumpărat, această masă era plină cu cărţi, şi aceasta era plină, vaze s-au vândut multe, pluşuri,” le-a povestit reporterilor, Daniela Dragomir.Ideea copilei este împrumutată din conceptul americanilor ”yard sale”. Străinii fac acest lucru de generaţii întregi. Dar la noi, nu toată lumea vede cu ochi buni gestul micuței.”Unii oameni spun că nu strângem bani pentru el, strângem bani pentru noi ca să ne luăm sucuri. Dar dacă nu ne cred, n-am ce să le fac”, a mai spus Daniela. Fata este sprijinită şi de fraţii ei.