Alexandra PostelnicuO femeie din sudul Franţei care a încercat să se sinucidă a fost salvată de câinele ei, atunci când animalul de companie a sărit şi a împins ţeava puştii îndreptate spre inima acesteia, au indicat miercuri autorităţile, citate de AFP.Femeia, în vârstă de 63 de ani, se retrăsese marţi în grădina casei sale, în localitatea franceză Sorgues, cu o carabină de calibru 22, gata să îşi pună capăt zilelor.După ce a încercat-o de mai multe ori pentru a se asigura că funcţiona corect, femeia „a orientat arma către inima ei”, a explicat un jandarm pentru agenţia de presă.”În momentul în care a apăsat pe trăgaci, câinele ei a sărit şi a deviat împuşcătura”, a adăugat sursa citată, precizând că animalul, un ciobănesc metis, a simţit, probabil, ce se întâmpla şi a sărit pentru a o salva.Sexagenara a fost găsită de soţul ei, rănită în zona pieptului dar conştientă, iar viaţa sa nu se află în pericol. „Câinele a fost, se pare, foarte afectat” de gestul stăpânei sale, a precizat jandarmul.