Din cuprinsul articolului
O mamă nu își poate stăpâni emoțiile atunci când își vede copilul interacționând cu un câine de terapie!
Un câine de terapie a devenit cel mai bun prieten al unui copil care suferă de autism!
Câinii instruiţi pentru a ajuta sau asista o persoană cu dizabilităţi reprezintă o practică din ce în ce mai folosită, iar beneficiile sunt pur și simplu uimitoare!
Pentru Kai, un băiat cu autism, folosirea unui câine de asistenţă s-a dovedit a fi alegerea perfectă. Problemele de socializare cu alţi copii au fost mereu un factor care nu i-a permis băiatului să se dezvolte așa cum trebuie, iar mama acestuia, Shanna Niehaus, a decis să facă tot ce este posibil pentru ajutorarea acestuia. Ea a apelat la 4 Paws For Abilities pentru a primi ajutorul unui câine specializat, cunoscându-l astfel pe Tornado.
Cu lacrimi în ochi, mama şi-a văzut fiul experimentând nenumărate interacţiuni sociale cu alţi copii şi eşuând în toate încercările sale de a avea un prieten, însă bucuria de a vedea un copil care reuşeşte în sfârşit să îmbrăţişeze şi să alinte o altă fiinţă vie a emoționat-o extrem de mult.
Reducerea nivelului de stres din viaţa de zi cu zi a multor persoane nu este singurul beneficiu pe care câinii îl aduc în viața noastră. Se pare că o mulțime de patrupezi devin „câini de asistenţă”, după anumite antrenamente speciale.