O nouă etapă în lupta cu pandemia de COVID-19! Vaccinarea animalelor de companie, scenariu din ce în ce mai posibil.
Animalele de companie ar putea fi vaccinate împotriva virusului COVID-19!
În urma unui studiu aprofundat de către specialiști americani și englezi, a apărut ipostaza prin care animalele de companie ar urma să fie vaccinate, iar acest lucru se poate întâmpla mai repede decât ne putem noi imagina!
Universitatea East England din Marea Britanie și Universitatea din Minnesota, Statele Unite ale Americii, au publicat un articol în publicația „Virulence”, cu privire la impactul devastator al coronavirusului în rândul animalelor, impact în urma căruia pot apărea mutații fatale pentru om:
„Nu este un scenariu fantezist. Vaccinarea unor specii de animale domestice pentru COVID ar putea deveni necesară pentru a reduce răspândirea infecției cu noul coronavirus”, au explicat specialiștii.
„Un risc semnificativ pe termen lung pentru sănătatea publică”
Dorind să ofere un exemplu asemănător acestei situații, Cock van Oosterhout, profesor de genetică evoluată și unul dintre autorii articolului amintit anterior, a menționat criza din Danemarca, unde au fost ucise milioane de nurci. Reamintim acțiunea autorităților după ce au fost identificate sute de cazuri de COVID-19 în rândul animalelor.
Recent, au apărut cazuri de infectare și în rândul pisicilor și câinilor, dar momentan nu au prezentat simptome, iar dovezi că animalele domestice ar transmite virusul către om sunt inexistente:
„Este logic să dezvoltăm vaccinuri pentru animalele de companie ca măsură de precauție. Așa putem reduce acest risc. Trebuie să fim pregătiți pentru orice atunci când e vorba de COVID”, a declarat Cock van Oosterhout.
Rusia, prim-plan în dezvoltarea unui vaccin pentru animalele de companie?
Se pare că Rusia lucrează deja la dezvoltarea unui vaccin pentru animalele de companie:
„Interesant este că rușii au început deja să dezvolte un vaccin pentru animalele de companie, despre care există însă foarte puține informații”, a declarat profesorul Oosterhout.
Coordonatorul publicației „Virulence”, profesorul Kevin Tyler, a ținut să aducă informații suplimentare despre posibila problemă pe care o poate dezvolta acest virus în rândul câinilor și pisicilor:
„Vaccinarea împotriva unui agent patogen viral cu o prevalență atât de mare la nivel global este fără precedent și tot ne aflăm încă în ape neexplorate”, a adăugat geneticianul Oosterhout.
Rămâne de văzut cum va fi primită această idee de către proprietarii de animale de companie.