Pădurile amazoniene sunt ”invidiate” pentru biodiversitatea incredibilă pe care o găzduiesc.n În rândul mamiferelor care trăiesc acolo se numără şi o nouă specie de maimuţe titi, descoperită în Brazilia î urmă cu câţiva ani şi descrisă acum, pentru prima dată, în jurnalul Papéis Avulsos de Zoologia.Maimuţe au fost zărite pentru prima dată în timpul unei expediţii pe râul Roosevelt, efectuate de Julio César Dalponte, în 2011. Aceste maimute se deosebesc de rudele lor din genul Callicebus, acestea având cozile colorate într-un portocaliu aprins.Noua specie a fost numită oficial Callicebus miltoni, în onoarea primatologului Milton Thiago de Mello. El şi-a dedicat întreaga carieră educând alţi primatologi din Brazilia, fiind un avocat acerb al conservatorismului.”Nu e nevoie să spunem cât de entuziasmaţi suntem de această descoperire”, a comentat Felipe Ennes Silva, reprezentant al unui program de conservare a vieţii sălbatice din Brazilia.”Este întotdeauna interesant să găseşti ceva nou în pădurile amazoniene şi asta ne aminteşte mereu cât de speciale sunt aceste păduri şi cât de norocoşi suntem să le avem”, a adăugat el.La fel ca alte maimuţe torcătoare din genul Callicebus, cele descoperite recent duc o viaţă monogamă.
Hrana este unul dintre cei mai importanți factori din viața unui câine. Îi dă energie,…
Vești bune pentru iubitorii de animale! De la 1 noiembrie, Veranda Mall a deschis ușile…
Câinii iubesc necondiționat și cel mai adesea își exprimă dragostea în următoarele zece moduri. Câinii…
Când vine vorba de animalele de companie în apartament, mărimea contează. Lăbuțele uriașe și labele…
V-ați întrebat vreodată dacă câinii pot ronțăi fructe și le pot mânca ca pe o…
În fața unei întâlniri cu un câine fără stăpân, ASPA (Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția…