Sari la conținut
Home » O pasăre considerată dispărută, a revenit pe cer! Dovada, obținută după 13 ani de monitorizări

O pasăre considerată dispărută, a revenit pe cer! Dovada, obținută după 13 ani de monitorizări

O pasăre considerată dispărută, a revenit pe cer! Dropia a fost văzută în libertate în urmă cu 30 de ani, până acum, când s-a întors pe cerul din România. Dovada, obținută după 13 ani de monitorizări.„După mai multe decenii, avem, în sfârșit, dovada faptului că dropia cuibărește în România! Ne-au trebuit 13 ani de muncă pe teren și, poate, puțin noroc, ca să primim această confirmare”, anunță, joi, într-un comunicat Asociația Grupul Milvus, o organizație pentru protecția păsărilor și a naturii cu sediul la Târgu Mureș.Organizația transmite o fotografie cu un cuib de dropie în care sunt trei ouă, o fotografie realizată la Salonta de un student la medicină veterinară, Ioan Matiu jr., care a descoperit cuibul întâmplător, în timpul unor munci agricole.Este primul cuib de dropie care fost consemnat nu doar la Salonta, dar și în întreaga Românie din ultimele decenii. După 1990, s-a considerat că dropia este o specie dispărută din România.„Pentru noi, Asociația Grupul Milvus, această fotografie are o însemnătate istorică. Ea dovedește cuibăritul unei specii considerate cândva dispărute în România și, în același timp, ne arată importanța muncii pe tern, implicarea localnicilor și a administrațiilor locale în conservarea naturii, dar și necesitatea eficientizării programelor de agro-mediu, care să ofere plăți compensatorii atractive pentru fermierii prietenoși cu dropiile”, arată ONG-ul, potrivit Digi 24.

Etichete: