Din cuprinsul articolului
O pasăre reușește să imite perfect sunetele auzite! Videoclip uimitor cu talentul deosebit.
Totul se petrece într-o grădină zoologică din Taronga Sydney, iar în centrul atenției se află o pasăre!
Următoarea întâmplare o are în centrul atenției pe Echo, o pasăre cu totul deosebită! Ea reușește să imite perfect sunetele auzite, fapt ce îi uimește în fiecare zi pe angajații grădinii zoologice, care au decis să o facă „vedetă” pe internet. Recent, pasărea liră a fost surprinsă imitând perfect un bebeluș care plânge, scrie dailymail.co.uk.
Leanne Golebiowski, supraveghetorul unităţii pentru păsări din Taronga, a declarat că Echo a început să încerce fragmente din plâns acum un an.
„Pot doar să presupun că a învăţat de la oaspeţii noştri. (…) Dar acest lucru mă preocupă, deoarece am crezut că grădina zoologică este un loc potrivit pentru familii”, a spus Golebiowski.
Există alte două sunete pe care Echo le scoate în acest moment și pe care le-a învăţat recent.
„Unul este sunetul unei drujbe care este extrem de precis, iar al doilea este alarma noastră de incendiu. Imită chiar şi anunţul „Evacuaţi acum”, a mai adăugat Golebiowski.
Se pare că nu există o explicație pentru sunetele imitate de aceasta, asta mai ales că această grădină zoologică a fost închisă în perioada pandemiei.
„Trebuie să aibă o memorie incredibilă pentru a putea reproduce atât de multe sunete” , a spus dr. Alex Maisey de la Universitatea La Trob. „Au, de asemenea, propriile lor melodii care se potrivesc cu mişcările de dans”.