Din cuprinsul articolului
O pisică a fost surprinsă într-un moment cu totul emoționant! Fiecare zi petrecută în fața fotografiei stăpânului ei.
Toată lumea a fost impresionată de gestul făcut de o pisică loială!
O pisică pe nume Yuuki a impresionat pe toată lumea prin grija și dorul arătat față de stăpânul ei. Adoptat de când era un pui, motanul a dezvoltat o frumoasă relație de prietenie cu toți membrii familiei, însă în special cu Max.
Însă, în momentul în care tânărul a decis să intre în armata Statelor Unite ale Americii, totul avea să se schimbe.
Tânărul a fost nevoit să plece timp de câteva luni într-un program intens de pregătire, ceea ce însemna automat despărțirea față de motanul adorabil.
După plecarea lui Max, Yuuki nu a făcut altceva decât să se poziţioneze insistent în faţa fotografiei stăpânului său, de parcă ar vrea să exprime în felul său toată suferinţa pentru separarea dintre el şi omul său preferat.
Momentul tandru în care pisoiul Yuuki se poziţionează în faţa fotografiei lui Max plecat în armată este atât de emoţionant, încât în scurt timp, videoclipul publicat pe reţelele de socializare de către Erin, a devenit imediat viral, toată lumea fiind impresionată de gestul felinei.