La Salonul Internațional de modă Esmod din Istanbul, o pisică rătăcită a devenit, fără să vrea, vedeta unui spectacol de modă. La început, mustăcioasa a urcat pe podium chiar în timpul unui show de modă și a început să-și spele tacticoasă labele. Pisicuța ajunsă în mijlocul podimului de defilare a încercat sa pună în dificultate manechinele ce defilau, drăgălașa felină a încercat să se agațe de vestimentația modelelor, însa a fost evitata pe cât posibil de modele care treceau prin preajma ei. Politicoasă, ca o adevărată Diva, felina a mulțumit publicului ce a avut răbdarea să o admire până la final, urcând până la spectatori și chiar sărutându-le mâinileIncidentul a avut loc la Esmod International Fashion Show din Istanbul, Turcia, iar filmarea a devenit rapid virală şi a fost difuzată de televiziuni din întreaga lume. „Toată lumea era şocată”, spune Göksen Hakkı Ali, unul dintre creatorii de modă care a participat la prezentarea de modă.