Din cuprinsul articolului
O prietenie dintre două pisici a dus la adopția unui motan de pe stradă!
Familia a fost impresionată de legătura celor două pisici, luând decizia să îl adopte!
Pentru pisicile care trăiesc pe stradă, viața este extrem de complicată, fiind nevoie de o mare atenție și noroc pentru a putea supraviețui cu bine în fiecare zi. Următoarea poveste are în centrul atenției o pisică de pe stradă, care a reușit printr-un „miracol” să își găsească o familie.
Pentru Alice McColl, dragostea față de pisici s-a concretizat prin eforturi repetate de a le oferi mâncare și apă, însă într-o zi totul avea să devină mult mai mult. O pisică care se plimba prin cartier a primit atenție din partea ei, iar câteva zile mai târziu, pisica s-a întors însoţită de doi pisoi. Alice a stat cu sufletul la gură când a văzut-o pe mamă şi pe puii ei care locuiau sub cerul liber.
Alice mai are o altă felină acasă, un motan pe nume Otley. Într-o zi, în timp ce Otley era afară, Alice a văzut pisoiul. La început micuţul s-a speriat, dar apoi a început să-l urmărească pe Otley oriunde acesta mergea, fiind dornic să își facă un nou prieten.
Nu doar că motanul nu s-a simțit deranjat de această atenție gratuită, însă chiar îi plăcea să fie în centrul atenției, devenind cei mai buni prieteni. Alice nu a putut să rămână indiferentă în această situație, și a decis să îl adopte.
După o binemeritată baie şi o farfurie cu mâncare şi apă, pisoiul a adormit. Alice l-a numit Birdie, fiind extrem de fericită că a putut să-l primească la ea în casă.

Acum, după câteva luni de recuperare și acomodare în noua lui casă, Birdie este foarte recunoscător femeii care i-a schimbat viața, cât și lui Otley, cel care a făcut ca totul să fie posibil.