Celebrul producător de bere, Budweiser, s-a gândit că e cazul să dea o lovitură de imagine chiar în preajma Super Bowl-ului, cel mai urmărit eveniment sportiv din SUA. Reclama pe care au comandat-o cei de la Budweiser a stârnit un interes enorm și, doar pe YouTube, a strâns în câteva zile peste 37 de milioane de vizualizări. De asemenea, a fost cel mai urmărit clip publicitar difuzat în pauzele partidei de fotbal american, adunând alte zeci de milioane de privitori. Un câine și un cal sunt protagoniști ai videoclipului, iar coloana sonoră este asigurată de piesa de succes „Let Her Go”, interpretată de Passenger.