O noua specie de dinozaur carnivor care a trait in urma cu 80 de milioane de ani a fost descoperita in Argentina, iar studierea sa ii va ajuta pe paleontologi sa inteleaga mai bine originile evolutiei dinozaurilor din genul megaraptorilor, conform unui studiu publicat in revista Plos One, transmite AFP.Fragmentele de schelet au fost descoperite la Sierra Barrosa, in nord-vestul Patagoniei. Paleontologii au recuperat craniul aproape complet al dinozaurului, o premiera pentru dinozaurii din această familie.Prezentand o serie de caracteristici craniene unice, acest dinozaur, ale carui ramasite au fost dezgropate inca din anul 2000, pe cand nu se stia natura descoperirii, a primit numele “Murusraptor barrosaensis”.Specimenul era un dinozaur „tanar adult”, incomplet dezvoltat, insa trasaturile sale sugereaza ca, la maturitate acesti dinozauri erau comparabili ca talie cu megaraptorii din specia Aerosteon si Orkoraptor.”Chiar daca incomplet, acest schelet foarte bine conservat al unui Murusraptor ne dezvaluie informatii noi cu privire la anatomia osoasa a megaraptorilor, un grup de pradatori din Mezozoic (perioada cuprinsa intre 251 de milioane de ani si 65,5 milioane de ani)”, au precizat Rodolfo Coria, membru al Consiliului National de cercetare stiintifica si tehnica din Argentina si colegul sau, Phillip Currie, de la Universitatea Alberta din Canada, principalii autori ai descoperirii.Desi impartaseste majoritatea trasaturilor anatomice cu celelalte specii de megaraptori, Musuraptor prezinta o serie de caracteristici faciale distincte, ce nu au fost niciodata observate la alti megaraptori, precum si un os al bazinului de o forma mai putin obisnuita. Acesti dinozauri de talie medie (exemplarul descoperit masura 6 metri lungime) erau dotati cu gheare uriase, asemanatoare unor sabii si aveau oasele goale pe dinauntru, la fel ca pasarile.Analiza filogenetica a acestui dinozaur nu a permis identificarea clara a legaturilor pe care le-a avut cu alte specii in procesul evolutiv. Descoperirea acestei fosile este insa importanta pentru ca poate contribui la rezolvarea dilemei privind apartenenta megaraptorilor la familia allosaurilor sau la increngatura coelurosaurian.