Însă, pentru Dereck și Beverly Joubert, ecologiști și exploratori National Geographic, viața felinelor mari reprezintă sensul vieții și o pasiune greu de stăpânit! Au decis să studieze ani la rând, de dimineața până seara, leoparzii. Unele feline pot ajunge până la 80 de kilograme, stăpânesc porțiuni întregi de junglă, savană, deșert sau pădure tropicală, motiv pentru care cei doi au decis să le observe comportamentul și viața de zi cu zi.
Într-un interviu exclusiv acordat pentru PRO TV PLUS aceștia au făcut o descriere detaliată a impresionantelor feline: “leoparzii sunt doar pisici mari care zâmbesc (…) Sunt foarte multe asemănări între pisici și leoparzi. Se asemănă prin modul în care devin creaturi cu care stabiliești o relație, îți oferă iubire. Cu toate acestea, nu devin legate de tine, au nevoie și de solitudine și de momente personale. Spre deosebire de câini, de exemplu, care au nevoie să aparțină cu totul. e important ca oamenii să înțeleagă că leoparzii nu sunt aceste animale feroce de care toată lumea se teme. Acea ferocitate apare când ei trebuie să ucidă, doar atunci devin fioroși. Sau când își apără puiul. Dar acestea sunt situațiile și atât! În tot restul timpului, se plimbă prin savană și prin pădure foarte calmi, foarte curioși și dornici să investigheze. Dar sunt foarte blânzi pentru un animal de pradă”.
„Nu poți să te uiți în ochii unui leopard și să nu te îndrăgostești”
Documentarul Leopardul cu ochii de jad, difuzat pe 7 februarie, pe National Geographic Wild, este narat de actorul Jeremy Irons (nominalizat la premiile Emmy și premiat cu Oscar) și dezvăluie primii trei ani din viața mamei Leopard Jade și a puiului Toto, pe măsură ce puiul învață abilitățile fundamentale de supraviețuire și face trecerea la maturitate.