Oamenii aflați în carantină au găsit o metodă să iasă din case. Deși țara lor se află în carantină, italienii au găsit o metodă ca să iasă din case fără să fie amendați de autorități.În Italia, la fel ca și în România, oamenii pot ieşi din casă doar pentru câteva motive bine întemeiate. Să cumpere aliment, să meargă la serviciu, la medic sau să-şi plimbe animalele de companie.În aceste condiţii, au apărut persoane interesate să… închirieze câini pentru a-i scoate la aer curat. Şi astfel, să păcălească legea pentru o plimbare pe străzi, potrivit stirileprotv.roO italiancă iese din casă de două ori pe zi pentru ca patrupedul ei să facă putină mişcare. Oamenii cu câini au voie să iasă pe străzi ca să îşi plimbe animalele, dar nu se pot depărta prea mult de locuinţă. În ultima vreme însă, au apărut cazuri cu necuvântătoare închiriate de italieni care încearcă să păcălească legea.“Chiar în dimineaţa asta, când eram la coadă la farmacie, un domn mi-a spus că cineva care ieşise cu căţelul a fost verificat (de carabinieri, n.r.) şi au descoperit că era la 5 kilometri depărtare de casă. Acest comportament nu are niciun sens. Dacă ieşim atâta afară, o să ne îmbolnăvim şi atunci cine o să aibă grijă de aceste animale? Sunt destui şi cei care au renunţat să mai iasă”, a declarat Patrizia Carboni, proprietar câine.Femeie: “Am doi câini, dar îi ţin în casă. Nu ies. Dacă trebuie să plec, port mască. După ce-şi fac treaba, ne întoarcem acasă. Nu are niciun rost să îi luăm după noi şi să-i folosim ca scuză să ne plimbăm. Oricum, toată lumea umblă pe aici fără mască, chiar şi cei care nu au câini.”Unele cabinete veterinare sunt deschise, dar pentru urgențe, iar clienţii trebuie neapărat să-şi facă programare.Francesca Ramadori, veterinarian din Roma: “Unele persoane se gândesc că izolarea înseamnă “nu am nimic de făcut, e un moment bun să merg cu câinele la veterinar”. Văd mulţi oameni plimbându-se mult cu câinii, mai mult decât o făceau înainte. Aşa că, probabil aşa e, se folosesc de acest pretext cu plimbatul câinilor. Dar cred că mai grav e faptul că oamenii nu au înţeles cât de gravă e situaţia.”Totuşi, oamenii care se folosesc de câini ca să se plimbe sau ca să-şi rezolve diverse probleme sunt puţini.Fabrizio Giusto a mai spus că “depinde de situaţie, ar putea fi unii oameni care abuzează, dar sunt excepţii de la regulă. Dacă poliţia te opreşte şi te chestionează, nu cred că ai avea probleme dacă respecţi restricţiile impuse.”Deținătorii de animale de companie şi-au schimbat obiceiurile. Astfel încât să tină cont de reguli şi, în acelaşi timp, să-şi facă datoria fată de necuvântătoarele pe care le au în grijă.Silvia Vascellari, dog owner: “Singura diferenţă e că acum stăm mult mai puţin afară. Înainte, eram un grup mare de oameni care ieşeau afară cu câinii, acum suntem mai puţini. Încercăm să ne vedem, dar păstrăm distanţa cât timp câinii se joacă. Dar respectăm regulile.”În Italia, cine este prins pe străzi fără un motiv valid – cum ar fi mersul la serviciu sau la cumpărături – primeşte o amendă în valoare de 206 euro. În cazurile mai grave, oamenii riscă până la trei luni de închisoare.