Oana Roman: „A fost una dintre cele mai mari dureri pe care le-am trăit!”

Oana Roman fost mereu un personaj apreciat, comentat, discutat de public. Totodată, puţini ştiu că dincolo de ecranul tv, Oana este un om modest, care îşi imparte momentele frumose alături de familie şi de doi căţei haioşi. Pe Bulldogii ei francezi îi tratează exact ca pe propriii copii şi ne explică, într-un interviu exclusiv, de ceEVZ: Apropiaţii te consideră unul dintre cei mai sufletişti oameni şi spun că iţi iubeşti enorm câinii. Eşti mereu cu ei în cabinetul medicului veterinar, le iei cea mai bună mâncare şi deseori le cumperi cadouri.Oana Roman: Într-adevăr, câinii sunt una din priorităţile mele. Încerc să am grijă de ei cât mai mult, să le acord timp şi mai ales afecţiune aşa cum şi ei, la rândul lor, îmi oferă iubire. Nu îmi imaginez să trăiesc fără câini pentru că din punctul meu de vedere sunt prietenii cei mai fideli, cei mai curaţi la suflet.Aşa ai fost întotdeauna sau primul tău “contact” cu animalele de companie a fost cu Bulldogul Francez? Mereu am iubit câinii dar, stând la bloc până la re voluţie, nu am avut. Imediat în ‘90 mi-am cumpărat un câine. Un Dog German Arlechin superb, deştept şi u m a n . Din păcate, într- o zi a dispărut şi deşi l-am căutat luni în şir, nu-l am mai găsit. A urmat apoi o serie de Ciobăneşti Germani pe care îi aveam când stăteam cu părinţii mei şi pe care i-am iubit enorm. Apoi, când m-am mutat singură, am avut primul Bulldog Francez. Când eram studentă la Paris am descoperit acestă rasă, iar prietena mea Ana Maria Prodan avea unul de care m-am îndăgostit la prima vedere. Astfel că Ana mi-a oferit într- o zi un pui superb, o fetiţă neagră şi tare frumoasă, pe care o chemă Maya. Din păcate, din cauza unei malformaţii genetice, care nu a apărut la nici o analiză, Maya a făcut un stop cardiac şi am pierdut-o când avea doar trei ani. A fost una din cele mai mari dureri pe care le-am trăit, deşi poate părea exagerat să suferi atât de mult pentru un animal, cei care îşi iubesc câinii mă înţeleg. Imediat după pierderea Mayei am căutat un alt pui şi la câteva luni am avuto pe Tacha. A venit ca o alinare după pierderea Mayei şi am înconjurat-o cu multă iubire şi afecţiune. Împlineşte anul acesta 10 ani, e bătrânică, aşa îi spun eu, dar e sănătoasă. Încă e destul de vioaie şi se iubeşte foarte tare cu tânărul familiei, Bubble, care are doar doi ani.Dar Bubble cum a ajuns în viaţa ta? Bulldogii Francezi sunt nişte câini absolut execepţionali, extrem de afectuoşi, capabili de o comunicare incredibilă cu oamenii, sunt foarte umani, înţelegători şi haioşi. am ajuns să am doi, pentru că Tacha a avut o periodă scurtă un prieten, pe Norocel, un căţel găsit de mine pe stradă şi pe care l-am pierdut din cauza unui şofer dement. Tacha suferea, se simţea singură şi atunci l-am luat pe Bubble. Mai am şi la mamă o Terra Nova, avem deci destui câini pentru moment.Îi iei pe micuţi in vacanţe? Dacă trebuie să pleci fără ei, la cine apelezi? Din păcate nu pot să-i iau cu mine, sunt o rasă foarte sensibilă. Suferă şi de cald şi de frig, respiră greu şi având doi e şi mai dificil. Când plec apelez la mamă sau la menajera mea, care îi iubeşte că pe propriii ei copii. Mi s-a întâmplat de multe ori să nu pot pleca în weekend sau chiar în vacanţă pentru că nu aveam cu cine să-i las. A trebuit să amân. Dar să ai câini implică responsailitate şi trebuie să ţi-o asumi, trebuie să ai grijă de ei că de nişte copii.Povesteşte-ne câteva întâmplări haioase cu cei doi “omuleţi cu faţă ciudată”, aşa cum mai sunt numiţi Bulldogii. Întâmplări sunt multe, dar de când a apărut Bubble se întâmplă şi mai multe pentru că e neastâmpărat: strică tot, nu stă locului şi Tacha încearcă să ţină pasul. Cei mai haioşi sunt când obosesc şi se pun jos, cu lăbuţele din faţă şi cele din spate întinse. Arată că două broscuţe! Cel mai tare mă amuz când cineva vine în vizită şi rămâne uimit de cât de tare sforăie!Ce te supără, la modul general, la proprietarii de animale? Mă supără cei care cred că un câine e o jucărie, un fel de păpuşă, un obiect de expus şi, astfel, nu au grijă de el, nu îi oferă timp, îl tratează urât, îl ţine în condiţii inadecvate. Nu-mi plac nici cei care spun “e doar un câine şi trebuie tratat că atare”. NU! Nu e doar un câine, e o fiinţă vie, un suflet care se bucură şi suferă în aceeaşi măsură că noi şi care merită respect, iubire, grijă. Dacă nu le poţi oferi toate astea, mai bine nu îţi iei câine. E simplu. Mi a plăcut foarte mult o zicală: Câinele este singură fiinţă vie care atinge formă supremă de iubire şi loialitate. (Sandra Sălăgean)