Lumea animalelor

Spectaculoasă operațiune de salvare…a unui RINOCER!

După ce fost împuşcat şi a scăpat de braconierii care i-au ucis mama, un rinocer femelă în vârstă de 10 luni a fost salvat şi transportat într-un adăpost pentru rinoceri.Potrivit descopera.ro, puiul a suferit răni în urma împuşcării în partea stângă a şoldului, spune Albertus Coetzee, un veterinar care a făcut parte din echipa de salvare. Rinocerul se recuperează la Centrul pentru Rinoceri Sălbatici din Africa de Sud, un sanctuar care îngrijeşte şi reabilitează rinocerii.Pe termenul lung, puiul se va recupera, iar patronul centrului, Petronel Nieuwoudt, afirmă că acesta îşi va reveni în decursul unei luni.Rinocerul este hrănit de câteva ori pe zi, inclusiv la orele 2 şi 5 dimineaţa. Echipa administrativă a contactat adăpostul pentru a îngriji puiul după ce mama acestuia a fost prinsă de braconieri, spune Gary Schneider, director al grupului Working With Rhinos. După ce echipa a aflat de eveniment au început să caute puiul prin rezervaţie.”A fost un efort imens, am avut un elicopter, drone şi oameni la sol. Am fost o echipă imensă care nu a renunţat”, spune Schneider.Câinii au descoperit urma rinocerului, dar din nefericire ploaia a spălat urma, spune Scheider, care a filmat operaţiunea de salvare.  Coetzee se afla într-un elicopter atunci când au găsit puiul de rinocer alergând aproape de un taur care se afla în rezervaţie.”Prima dată am văzut taurul, apoi l-am văzut pe cel mic alergând în spatele lui”, spune Coetzee. Faptul că alerga a fost un semn bun, pentru echipă, care sugera că rinocerul va fi bine în viitor. Coetzee a tras cu o armă tranchilizantă din elicopter şi a sedat-o.Rinocerii sunt ucişi pentru coarnele lor preţioase, realizate din keratină, aceştia sunt vânduţi pe piaţa neagră de comerţ cu animale sălbatice. Cele mai mari cereri provin din Asia şi Vietnam, unde coarnele se utilizează în remedii medicinale.https://www.youtube.com/watch?v=Xmxwn_3xZik 

Recent Posts

Limbajul pisicilor: ce comunică pisicile cu poziția cozii lor

Cât de bine cunoști limbajul pisicilor? Află ce încearcă să îți spună blănoșii prin poziția…

26 de minute ago

Lucruri ingenioase de care orice proprietar de pisică are nevoie (în afară de cutia de carton)!

Toți cei care avem pisici știm că sunt creaturi exigente, dar și pretențioase. Și e…

o oră ago

Alimente care sunt periculoase pentru câine: asigurați-vă că nu le va mânca vreodată!

Hrana este unul dintre cei mai importanți factori din viața unui câine. Îi dă energie,…

2 ore ago

Veranda Mall devenit pet friendly! Cum să-ți planifici vizita alături de prietenul blănos

Vești bune pentru iubitorii de animale! De la 1 noiembrie, Veranda Mall a deschis ușile…

3 ore ago

10 semne care arată clar că câinele tău te iubește

Câinii iubesc necondiționat și cel mai adesea își exprimă dragostea în următoarele zece moduri. Câinii…

3 ore ago

Acestea sunt rasele de câini care sunt potrivite chiar dacă locuiți într-un apartament mic

Când vine vorba de animalele de companie în apartament, mărimea contează. Lăbuțele uriașe și labele…

4 ore ago