Lumea animalelor

Pandemia face prăpăd în lumea animalelor de la ZOO! „Am făcut deja lista cu cele care vor fi sacrificate”

Pandemia face prăpăd în lumea animalelor de la Zoo. În cel mai scurt timp, animalele de la Zoo nu vor mai exista. Ele sunt afectate de apariția crizei provocată de noul virus apărut din China. Aceasta a rămas fără resurse şi nu mai are cu ce să hrănească animalele, iar directorii cer acum donaţii.Verena Kaspari spune că situația este”neplăcută”. Pinguinii şi focile consumă o mare cantitate de peşte zilnic.

Pandemia face prăpăd în lumea animalelor de la ZOO: „Le eutanasiem pe unele decât să le lăsăm să moară de foame”

„Dacă se va ajunge acolo, aş prefera să le eutanasiem pe unele decât să le lăsăm să moară de foame. În cel mai rău scenariu, va trebui să hrănim unele animalele cu alte animale”, a mai spus aceasta.Încă de la începutul pandemiei, pierderile Neumunster Zoo se ridică la aproape 200.000 de euro. În acest sens, grădinile zoologice din Germania cer un ajutor guvernamental de 100 milioane euro pentru a putea trece peste criză şi pentru a putea hrăni animalele.Pe de altă parte, conducerea grădinii zoologice Schonbrunn, una dintre marile atracţii ale Vienei, au anunțat că până acum s-au din fodescurcat din rezerva proprie, dar a trimis 70% dintre angajaţi în şomaj tehnic, potrivit Antena 1.

Pandemia face prăpăd: Maimuţele în special iubesc să vadă oameni

Unii specialişti spun că animalele pot suferi emoţional de pe urma lipsei oamenilor, ele fiind obişnuite cu aceştia. „Maimuţele în special iubesc să vadă oameni. Pentru ele, această perioadă este destul de plictisitoare”, spune Philine Hachmeister, de la Berlin Zoo.„Am făcut deja lista cu animalele care vor fi sacrificate”, a declarat un director din nordul Germaniei.Dacă nu vor mai avea de ales, mai multe animale vor fi omorâte și date ca hrană pentru ca celelalte să supraviețuiască.

Recent Posts

Fiecare semn astrologic are propriul animal spiritual – află care este al tău

Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…

6 ore ago

Zonkey, animalul hibrid care are o mamă măgăruș și un tată zebră

Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…

7 ore ago

Câinii pot simți furtunile sau schimbările meteorologice?

Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…

8 ore ago

„Tramvaiul Responsabilității” din Iași: un proiect unic în țară dedicat animalelor de companie

Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…

9 ore ago

Afecțiuni la care sunt expuși câinii și pisicile pe timp de iarnă

Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…

10 ore ago

De ce sunt pisicile atât de obsedate de indicatoarele laser?

Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…

11 ore ago

Parteneri