Neașteptatul anunț al Papei Benedict al XVI-lea a întristat foarte multe organizații de protejare a animalelor. Asta pentru Papa este un mare iubitor al necuvântătoarelor și pentru că mereu a militat pentru tratarea cu respect a tuturor viețuitoarelor.Plecarea Papei (85 de ani) a fost motivată de probleme de sănătate, iar asta îl face pe pontif primul care demisionează în aproape 600 de ani. Dar, ca și gestul său de a se retrage, Papa a dus o viață surprinzătoare. Iată câteva amănunte mai puțin știute despre marele suveran.Iubește pisicile Cardinalul Roger Mahony a declarat presei, după ce a fost la Roma: ”Lumea vorbește pe stradă cu Papa iubește piscile. Fals! Papa adoră pisicile!”. De aici, oamenii au devenit și mai curioși în privința legăturii dintre marele pontif și animale. ”Oamenii se întrebau daca ar trebui să arate afecțiune animalelor sau să le considere doar o sursă de hrană și un ajutor în gospodărie. Pur și simplu nu știau cum să interpreteze cuvântul lui Dumnezeu”, a spus un pastor.Apoi, lumea a aflat că Papa Benedict are la reședința sa două pisici pe care le răsfață oricând are ocazia: Pe una o cheamă Chico și e o felină cu blaniță în alb-negru și cealaltă este multicoloră, dar numele ei a rămas un mister. Din nefericire, cele două pisici nu au voie în Vatican, așa că au parte de atenția Papei destul de rar.