Sari la conținut
Home » Papagalul Amazon

Papagalul Amazon

Păsări frumoase și cu mult chef de vorbă, papagalii Amazon știu să se facă plăcuți și doriți. Ei fac parte din familia Psittacidae și ordinul Psittaciformes. Originare din America de Sud – Bolivia, Brazilia, Columbia, Ecuador, Guyana Franceză, Guyana, Peru, Surinam, Trinidad și Tobago, Venezuela, Republica Bolivariană -, aceste păsări exotice se remarcă prin capacitatea lor extraordinară de a imita sunete, potrivit animal-world.com. Papagalii Amazon au apărut în Europa cu ocazia primei călătorii a marelui explorator Cristofor Columb.Acești papagali reprezintă un grup de o mare diversitate. Există 27 de specii de papagali amazonieni, coloritul fiind în general verde, dar se poate observa și o varietate de culori de-a rândul generațiilor (cu aripi portocalii, cu fața roșie, cu capul galben, cu coroana galbenă, cu fruntea albastră, cu fruntea albă s.a.m.d.). Sunt papagali de mărime mijlocie-mare, au ciocul puternic, coada și aripile sunt rotunjite. Dispun de pene care asigură mirosul specific speciei de papagal Amazon, potrivit www.birdlife.org. Cele mai cunoscute specii de papagali amazonieni sunt: papagalul amazonian cu frunte albastră (Amazona aestiva), amazonianul cu fața roșie (Amazona autumnalis), amazonianul cu aripile portocalii (Amazona amazonica), amazonianul cu coroana galbenă (Amazona auropalliata), amazonianul cu capul galben (Amazona oratrix), papagalul Amazona finschi, papagalul Amazona farinosa, papagalul Amazona viridigenalis, papagalul Amazona albifrons, papagalul Amazona ochrocephala panamensis, precizează site-ul www.animalutul.ro.Papagalii Amazon sunt păsări inteligente, dotate cu abilitatea de a vorbi și de a scoate sunete diferite. Prin experimente științifice s-a dovedit nivelul ridicat de inteligență al acestor papagali. Anumite specii sunt capabile să se exprime coerent, pot deosebi șapte culori diferite și pot să decidă despre două obiecte din fața lor dacă sunt identice sau nu. Trăsăturile lor diferă de la o specie la alta. În timp ce unii sunt foarte blânzi și timizi, alții sunt de-a dreptul certăreți sau chiar posesivi.Isteț, activ și foarte curios, papagalul Amazon poate fi un cântăreț talentat căruia îi place foarte mult să fie în centrul atenției. În general, se remarcă și prin atașamentul rapid față de stăpân și nu se împotrivește nici măcar îmbrățișărilor.Este indicată creșterea lor în perechi, în acest fel nu se vor plictisi. Dacă sunt ținuți în colivie, trebuie să li-se asigure un spațiu mare pentru mișcare, având nevoie să zboare zilnic. Ținuți în casă, vor deveni foarte blânzi și se vor comporta de parcă ar fi membri ai familiei. Papagalii au nevoie de mai multă atenție și îngrijire decât animalele de companie domestice.Este important să le acordăm acestor păsări exotice atenția cuvenită și să avem mare grijă la dieta lor. Aceasta presupune fructe, legume, amestecuri de semințe (floarea-soarelui, grâu, orz, porumb, mei) sau viermi de făină. Pentru amazonieni, ciocolata, fructele avocado, sarea, cafeaua, alcoolul, sâmburii de mere și grăsimea reprezintă alimente otrăvitoare. Păsările ce primesc o dietă exclusiv formată din semințe au nevoie de un supliment de vitamine și minerale, pentru prevenirea bolilor care produc deficiente în funcționarea organelor, care trebuie să fie adăugat preferabil într-o mâncare moale și nu în apa, care diluează vitaminele.Deși este, în general, dificil de a determina bolile de care aceștia suferă, unele semne vizibile de boală pot fi: ciugulirea penelor; apatie; aripi căzute; ochii parțial închiși sau aproape; semiumflarea pleoapelor; respirație dificilă; salivă excesivă; lipsa de poftă de mâncare; obezitatea; agresarea perechii. Boli frecvente întâlnite la aceste specii sunt: psitacoza; infecții bacteriene, virale sau fungice; alergii; papiloame; boli de rinichi (gută); toxicitate; intoxicații cu metale grele; lipoamele la păsările mai mari.Papagalul amazon poate trăi între 40-60 de ani, dar chiar și peste, astfel ne putem bucura de prezenta lui pentru foarte mult timp, atunci când îl alegem pentru a deveni animalul nostru de companie.