Papagalul patagonian face parte din familia Psittacidae, genul Cyanoliseus și este originar din zonele aride ale Argentinei, de unde migrează iarna spre Uruguay.Un număr foarte redus se află în Chile.Sunt patru subspecii recunoscute: Cyanoliseus patagonus andinus; Cyanoliseus patagonus bloxami (mai mare); Cyanoliseus patagonus conlara; Cyanoliseus patagonus patagonus (mai mică).Potrivit Agerpres, corpul lor este elegant, cu penajul colorat divers. Pe cap, pe gât și pe spate predomină un verde oliv închis, cu nuanțe maro. Partea superioară a pieptului este de culoare albă, în timp ce partea de jos este verde măslinie. Abdomenul, coapsele, spatele și umerii sunt galbene. Partea centrală a abdomenului este portocalie. Aripile sunt de culoare de măslinie. Coada este oliv cu nuanțe albastre și maro, potrivit site-ului parrots.org. Ciocul mic este gri sau negru și cu coada lungă, ascuțită, specifică. Se disting prin inelul alb din jurul ochilor, care sunt de culoare galben pal. Picioarele subțiri în comparație cu dimensiunea corpului sunt de culoare roz pal.Există diferențe în coloristică în ce privește subspeciile. Cyanoliseus patagonus conlara are pieptul mai întunecat. Papagalii Cyanoliseus patagonus andinus sunt mai șterși în culori, cu pântecele mic și galben, centrul abdomenului este portocaliu/roșu și au marcajele albe de pe piept, foarte slabe.Cei din subspecia Cyanoliseus patagonus bloxami au pântecele de un galben luminos, culoarea roșie de pe coapse și din centrul abdomenului este mai expresivă iar culoarea albă de pe piept este mai extinsă, formând o bandă lată.Papagalii au o lungime între 43-48 cm. Subspecia mică, Cyanoliseus patagonus patagonus, nu depășește 300 de grame, iar cea mare, bloxami, ajunge la 400 grame.În mediul natural, papagalul patagonian trăiește într-un mediu activ social. Foarte gălăgioși și afectuoși, au nevoie de socializare din partea familiei adoptive, potrivit site-ului animalutul.ro. Le place să fie mângâiați, să li se acorde atenție și să mănânce din palmă.O persoană ocupată nu este indicată pentru a deveni stăpânul unui astfel de papagal. Acesta are un temperament mai dificil, fiind mai dinamic, mai activ, având nevoie de mai multă interacțiune cu omul. Dacă rămâne singură pasărea suferă, se simte părăsită și va dezvolta probleme de comportament.Patagonian este un papagal inteligent, care poate învăța trucuri și ghidușii. Înzestrat cu o mare capacitatea de a învăța, el va putea să vorbească, să cânte melodii și chiar să danseze. Este bine ca antrenamentul pentru socializare și joc să înceapă cât mai de timpuriu. Papagalul poate deveni agresiv și poate ciupi dacă nu este bine educat.Chiar dacă poate fi gălăgios și are nevoie de mai mult timp liber în afara coliviei, oferă multă voie bună și distracție. Îi place joaca, se bucură să se ascundă după tot felul de obiecte și adoră să se bage sub pături, perne sau alte bucăți de material textil. Papagalul patagonian este potrivit pentru o familie cu copii. Dintre membrii familiei papagalul își va alege un favorit, iar cu ceilalți membri va fi prieten în măsura în care aceștia socializează cu el, se joacă și îl mângâie.Dieta naturală include semințe, fructe și plante verzi. În colivie este indicat să aibă plasate ramuri, pe care le va mesteca cu plăcere, fiind un bun exercițiu pentru cioc, dar și un bun remediu împotriva plictiselii. O structură pentru cățărare atașată în interiorul coliviei îi va da o preocupare.Papagalii ating maturitatea la vârsta de 1-3 ani și îngrijiți ajung să trăiască până la 35 de ani.
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…