Autor Ioan Uscahttp://ivanuska.wordpress.com/ Cele mai frumoase amintiri le asociem cu miresme. Dacă ni se întâmplă ceva pozitiv şi, în văzduh, aromeşte iasomia ori regina nopţii, să zicem, ulterior, parfumuri similare ne vor face să retrăim momentul de altădată. În schimb, dacă vreun miros, cât ar fi el de îmbietor, e asociat cu vreo întâmplare nedorită, acel parfum îl vom lua mai târziu ca atare, fără a ne mai aminti de ceasul cel rău. În toate acestea este un avantaj, căci amintirile întunecate revin mult mai rar. De acest adevăr s-a convins şi pisoiul Odin.
Îmbătat de parfumul salcâmilor în floare, motănelul porni să exploreze grădina. Totul, însă, luă o turnură destul de nasoală. Un şobolan îi strigă:- Băi, ciumete!Odin dădu să-l înhaţe, pentru a-i aplica o binemeritată corecţie, dar rozătoarea se ascunse într-o spărtură a garajului dărăpănat.„Ciumete! M-a făcut ciumete! Acum, toţi motanii vor râde de mine! Ba, mai grav, o vor face până şi pisicile!” – îşi zise Odin cătrănit.Salcâmii, însă, atraseră un nor auriu de albine. Pisoiului îi veni o idee, atât de fulgerător cum numai setea de răzbunare ţi-o poate aduce. Intră în vorbă direct:- Albinelor, nu vreţi să intraţi în gaura aia din zidul garajului şi să-l goniţi pe-un şobolan obraznic până la mine?- Avem de lucru! – răspunseră albinele, roabe ale unei mentalităţi scandinave, deşi roiau într-o climă temperat continentală de tranziţie. De ce nu te duci tu?- Nu încap! – se lamentă pisoiul. Hai, că vă dau mită!- Ce? – răspunseră zburătoarele, oprindu-se din orgia de nectar şi polen.- O cutie de margarină Rama – trânti Odin, căci nu-i veni vreo idee mai fericită.Deşi organizate impecabil, albinele dovediră că raţiunea lor tot una de insectă rămâne, aşa că acceptară, fără să se întrebe la ce naiba le-ar trebui lor margarina.Curând, rozătoarea fu scoasă din ascunziş, iar Odin restaură ordinea într-un mod care l-ar fi umplut de invidie pe orice călău asiatic.- Cine zici că e ciumete? – întrebă viteazul motan.- Eu… – gemu şobolanul, care ajunse să regrete că s-a născut.Albinele, în schimb, pricepură că s-au fentat. Dar înţelese şi pisoiul că, dacă va mai apela la serviciile lor, va trebui să le prostească cu altceva.„O să le dau un suc” – îşi zise.De atunci, parfumul salcâmilor în floare îi aminteşte lui Odin de acea zi de mai în care a instituit Dreptatea. În plus, a mai învăţat ceva: Nu există vietate pe lumea asta care să nu pună botul când i se oferă mită!
