Lumea animalelor

PEDEPSE MAI MARI PENTRU UCIGAȘII DE ANIMALE!!!

Grupul Social pentru Apărarea Drepturilor Animalelor – A.D.A – a (re)distribuit pe pagina sa de Facebook mesajul mai vechi al Invectiva.ro, (din 1 februarie 2016), dar care devine atât de actual acum, în contextul în care astăzi, la prânz, are loc un nou protest al iubitorilor de animale – în care se solicită, din nou, înasprirea pedepselor pentru cei care torturează animale!Este vorba despre o scrisoare deschisă adresată premierului Dacian Cioloș, textul acesteia devenind și suportul unei petiții online, care strans până acum mii de semnături…”Scrisoare deschisă adresată domnului Prim-Ministru al României,Dacian Cioloș.Domnule Prim – Ministru,În numele societății civile, reprezentată de asociațiile care se luptă pentru bunăstarea animalelor din România și de simplii cetățeni, care s-au decis să ia atitudine împotriva maltratării animalelor domestice și sălbatice din țara noastră, ne exprimăm mirarea că programul de guvernare al Executivului condus de dumneavoastră nu conține nici o prevedere legată de aceste aspecte.Trebuie spus că, din păcate, situația generală animalelor domestice din România, atât cele cu stăpân, cât și fără, este una extrem de precară, în foarte multe cazuri companionii cu patru picioare ai omului fiind tratați, de către concetățenii noștri, conform unor mentalitați și obiceiuri de-a dreptul barbare, demne de Evul Mediu.Cu adevărat tragică este situația câinilor fără stăpân din țara noastră, pe spatele cărora numeroase primării, din marile orașe ale țării, inclusiv Capitala, au dezvoltat adevărate afaceri, extrem de profitabile, utilizând bani publici, dar desfășurate prin adevărate acte de tortură și crime în masă, la adresa celui numit, nu fără temei, cel mai bun prieten al omului.Sunt deja extrem de cunoscute și documentate, în toate modurile posibile, abuzurile de neimaginat, condițiile sub orice critică în care sunt tratați câinii fără stăpân în așa-zisele adăposturi publice din București, Constanța, Brașov, Craiova, Slatina, Râmnicu Vâlcea, Oradea, Pitești, Baia Mare, Bacău, Botoșani, Târgoviște, Alexandria și altele.Există chiar și condamnări în instanță, care să certifice afirmațiile de mai sus, cum ar fi cea împotriva medicului veterinar care a activat la adăpostul public din Oradea, ce a primit o pedeapsă de șapte luni închisoare, ca urmare a torturilor pe care le-a aplicat bietelor animale pe care ar fi trebuit să le îngrijească.Profitând de caracterul aberant și anacronic al prevederilor din actuala lege care reglementează gestionarea câinilor fără stăpân, Legea 258/2013, ale cărei norme de aplicare au și fost suspendate de două instanțe din România, dovadă a foarte slabei calități a actului normativ, precum și de atmosfera generală, de instigare a opiniei publice împotriva câinilor, în urma nefericitului incident petrecut în apropiere de Parcul Tei, în toamna anului 2013, numeroși primari din țară nu au nici o ezitare în a aloca sume exorbitante activităților de capturare, ”adăpostire”, ”eutanasiere” și chiar incinerare a cadavrelor de animale, sume care apoi ajung în buzunarele firmelor private de casă, care încheie ”absolut întâmplător” contracte cu primăriile, pentru desfășurarea acestor activități, iar animalele din adăposturi au parte de o moarte groaznică.Numeroase proteste interne și internaționale au încercat să atragă, în ultimii ani, atenția asupra acestei adevărate industrii morbide, cunoscută drept ”Afacerea Maidanezul”, existând chiar și mai multe luări de poziție în Parlamentul European, împotriva unor asemenea practici barbare.S-a ajuns până acolo încât Janusz Wojciechowski, președintele Integrupului pentru Bunăstarea animalelor din cadrul Parlamentului European, a sugerat cetățenilor europeni să boicoteze turismul românesc, pentru că ”România se află, acum, sub orice standard de civilizație” în ceea ce privește situația animalelor.Însuși președintele Comisiei Europene, Jean – Claude Juncker, a fost înștiințat de situația inacceptabilă a animalelor din România, fiindu-i înmânată, de către organizația Occupy for Animals – Europe, cartea intitulată ”The Invisible Rape of Europe –  The psychological, financial, political, human and legal aspects of the Romanian stray animals eradication program”.Așa cum îi spune și numele, cartea prezintă, într-o manieră exhaustivă și foarte bine documentată, aspectele psihologice, financiare, politice, legale și umane ale programului de eradicare a animalelor fără stăpîn din România, începând cu decizia Curții Constituționale din 25 septembrie 2013, prin care s-a stabilit că eutanasierea câinilor de pe stradă este legală, trecând prin prezentarea ”Legii Ionuț” și a activității ASPA București ca o bătaie de joc la adresa a tot ce poate însemna un stat și o societate civilizate și încheind cu afacerile veroase pe care le desfășoară autoritățile statului român, pe spatele unor animale nevinovate.Domnule Prim-Ministru Dacian Cioloș, crima la adresa câinilor fără stăpân din România trebuie să înceteze! Așa cum alte state europene sunt preocupate îndeaproape de bunăstare animalelor, România trebuie să înceapă să se comporte ca o țară civilizată, din Mileniul Trei, nu ca o adunătură de barbari din Evul Mediu!Să amintim numai că Franța a aprobat legislația prin care se stipulează că animalele sunt ființe cu drepturi, iar cruzimea împotriva animalelor este pedepsită la fel ca cea îndreptată împotriva oamenilor. Iar Ungaria a interzis, prin lege, ținerea câinilor în lanț – asta ca să dăm doar două exemple despre cum sunt tratate animalele în alte țări.Trebuie spus și că un sondaj comandat de Vier Pfoten în 2014, dar realizat de un institut independent de sondare a opiniei publice, a arătat că peste 60% dintre români nu sunt de acord cu eutanasierea animalelor fără stăpân.Toate studiile realizate în diferite colțuri ale lumii au arătat că nu eutanasierea este soluția pentru a îndepărta câinii fără stăpân de pe străzi, ci sterilizarea lor, campaniile publice de încurajare a sterilizării animalelor, precum și de sprijinire a adopției și de descurajare a abandonurilor.Între timp, însă, primăriile continuă, spre ororarea și oripilarea oamenilor cu bun-simț din România, să omoare sute, poate mii de câini lunar, în toată țara, oferind chiar dovada faptului că eutanasierea nu este o soluție, ci sterilizarea, pentru că nu pot ei să omoare cât se pot câinii înmulți.”Afacerea Maidanezul” merge înainte, la fel de avantajoasă și profitabilă, pătând în fiecare zi obrazul României și al poporului român.În lumina celor afirmate mai sus, solicităm elaborarea și adoptarea, în urma consultării cu organizațiile pentru protecția animalelor, a unei noi legi pentru gestionarea situației câinilor fără stăpân din România, într-o manieră care să le asigure patrupedelor un tratament civilizat, uman, demn de o țară europeană a anului 2016.Înființarea unei poliții a animalelor, care să împiedice și să pedepsească abuzurile, crearea de adăposturi publice civilizate pentru animalele fără stăpân, în locul lagărelor de exterminare din prezent, obligarea primăriilor să colaboreze cu asociațiile pentru protecția animalelor, desfășurarea de campanii publice de informare, sunt doar câteva aspecte ce ar trebui impuse prin noua lege.Dar, în primul rând, trebuie interzisă eutanasierea animalelor fără stăpân, precum și tratamentele oribile, la care sunt supuse chiar de către instituții ale Statului român, pe bani publici.Sterilizarea, adopția, inclusiv comunitară, descurajarea abandonului și a înmulțirii iresponsabile a animalelor, sunt soluțiile civilizate, pentru o țară și o societate care pretind despre ele că dau dovadă de civilizație.Domnule Prim – Ministru Dacian Cioloș, nu este menirea noastră să ne exprimăm în legătură cu capacitatea și pregătirea guvernului de tehnocrați, pe care îl conduceți, de a face autostrăzi sau de a redresa economia, mai ales în contextul economic global și luând în considerare timpul scurt pe care îl aveți la dispoziție.Credem însă că un guvern care se revendică aparținând valorilor și civilizației europene, așa cum vă prezentați, nu are nici o scuză să perpetueze și să nu ia nici o măsură împotriva practicilor prezentate mai sus, împotriva ”Afacerii Maidanezul” și a torturării și uciderii în chinuri a zeci, poate sute de mii de câini fără stăpân în România.Într-o țară în care animalele sunt chinuite și umilite în ultimul hal, nici oamenii nu pot fi demni. Să colaborăm cu toții, pentru a ne recâștiga demnitatea!”, se arată ân textul petiției!NU UITAȚI!!”(…) Ne apropiem cu pași repezi de protest. Ne-am pregătit intens, am confecționat materiale, am montat sonorizarea. Vrem să fie un protest impecabil și ne dorim să batem recordul de participanți. Presa și televiziunile vor fi alaturi de noi. Este protestul în care cerem MĂRIREA PEDEPSELOR PENTRU CEI CARE MALTRATEAZĂ SAU UCID ANIMALE!!! O să facem tot posibilul ca miercuri să fim prezenți la ședința în care se hotărăște soarta animalelor.RETINEȚI!!!! Nu este un protest politic și nimeni nu își va face propagandă electorală în cele 4 ore de desfășurare. Avem un singur scop și anume: PUȘCĂRIE PENTRU CEI CE MALTREATEAZĂ ȘI UCID ANIMALE!!! (…)”, anunța cu o seară înaintea protestului, Marius Chirca, pe pagina asociației pe care o conduce – Kola Kariola!

Recent Posts

Alimente care sunt periculoase pentru câine: asigurați-vă că nu le va mânca vreodată!

Hrana este unul dintre cei mai importanți factori din viața unui câine. Îi dă energie,…

16 minute ago

Veranda Mall devenit pet friendly! Cum să-ți planifici vizita alături de prietenul blănos

Vești bune pentru iubitorii de animale! De la 1 noiembrie, Veranda Mall a deschis ușile…

56 de minute ago

10 semne care arată clar că câinele tău te iubește

Câinii iubesc necondiționat și cel mai adesea își exprimă dragostea în următoarele zece moduri. Câinii…

o oră ago

Acestea sunt rasele de câini care sunt potrivite chiar dacă locuiți într-un apartament mic

Când vine vorba de animalele de companie în apartament, mărimea contează. Lăbuțele uriașe și labele…

2 ore ago

18 tipuri de fructe pe care câinii le pot mânca. Bonus: fructele total interzise din meniul câinilor!

V-ați întrebat vreodată dacă câinii pot ronțăi fructe și le pot mânca ca pe o…

3 ore ago

Cum poți ajuta un câine fără stăpân? Unde poți apela dacă vezi câini fără stăpân pe stradă?

În fața unei întâlniri cu un câine fără stăpân, ASPA (Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția…

4 ore ago