Din cuprinsul articolului
Industria animalelor de companie este într-o continuă creștere. Din puncte de vedere global, piața produselor și serviciilor legate de animalele de companie a crescut de la 216 miliarde de dolari în 2020 la 232 miliarde de dolari în 2021, iar dacă această creștere anuală se menține la un nivel constant, până în 2027, piața va ajunge la 350 de miliarde de dolari, potrivit analistului eToro, Bogdan Maioreanu.
Potrivit unui studiu, tipul de animal de companie pe care îl deține o persoană influențează comportamentul investițional al acesteia, întrucât cei care au câini au tendința de a-și asuma mai multe riscuri din punct de vedere al investiției, față de proprietarii de pisici.
Aceștia au primit o sumă virtuală de 2.000 de dolari și au fost rugați să investească o parte din ea fie într-un fond mutual conservator, fie într-un fond de acțiuni de risc.
Concluzia studiului a arătat că proprietarii de câini au riscat mai mulți bani decât cei de pisici, fiind, de asemenea, mai predispuși să investească în acțiuni.
Printre companiile cotate la bursă care profită de aceste creșteri în domeniul produselor și serviciilor pentru animale de companie , se numără magazinele online, specialiștii în sănătatea animalelor de companie, companiile producătoare de hrană pentru animale, dar și companiile de asigurări.
Unele dintre aceste companii de top sunt Merck (MRK), Metlife (MET) și Chewy (CHWY).
eToro a dezvoltat un portofoliu tematic acestei industrii destinate animalelor de companie, prin care se dorește ca investitorii să capete expunere în acest domeniu, oferind o expunere echilibrată la o gamă extinsă de companii importante, printre care și cele menționate mai sus. Acest portofoliu se numește Pet Smart Portfolio.
În general, oamenii au tendința de a transforma rapid animalele de companie în membrii ai familiei, iar acest fapt sporește cheltuielile pe produse sau servicii destinate acestora.
Prin urmare, potrivit unei statistici, pe locurile doi și trei se află vânzările online de bunuri de consum ambalate, produsele și hrana pentru animale de companie, lăsând în urmă cafea, care se situează pe locul cinci, deși este un produs extrem de important.
Pe piața americană a animalelor de companie, produsele și serviciile sunt împărțite astfel: primul loc este dominat de alimente, cu 36%, serviciile veterinare 27%, consumabile 23%, toaletaj 10% și achiziții de animale 4%.
Această avansare a produselor pentru animale de companie a depășit economia globală, care a crescut doar cu aproape 40%, iar această creștere din industria animalelor de companie s-a menținut și în perioada crizei financiare din 2007.
De asemenea, a continuat cu o majorare de două ori mai mare decât a PIB-ului SUA, ceea ce rezultă că această industrie poate fi o investiție care nu este afectată de recesiune și, mai ales, acum, industria animalelor de companie este într-o continuă creștere.
Totodată, deținerea de animale de companie se află pe un trend ascendent, mai ales că în România este cel mai mare procent de gospodării cu pisici (48%) și câini (45%).
În 2021, 46% din toate gospodăriile din Uniunea Europeană (90 de milioane de locuințe) dețineau cel puțin un animal de companie, în creștere față de 38% în 2020, conform capital.ro.
Pe continentul european sunt mai multe pisici decât câini, astfel că acestea sunt cele mai preferate animale de companie în gospodăriile din Europa, fiind aproximativ 113.6 milioane de pisici, față de 93 de milioane de câini.
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…
Te-ai întrebat vreodată ce gândește câinele tău? Ce ți-ar spune dacă ar putea vorbi? Să…
Proiect de lege: Sterilizarea obligatorie pentru pisici de rasă comună, cu sau fără stăpân. Această…