Sari la conținut
Home » Pisica Chausie, docilă, grațioasă, una dintre cele mai frumoase rase

Pisica Chausie, docilă, grațioasă, una dintre cele mai frumoase rase

O felină foarte docilă și grațioasă, considerată una dintre cele mai frumoase rase de pisici, Chausie poate fi animalul de companie ideal.Cunoscută și sub numele de Jungle Curl, Stone Cougar sau Mountain Cougar, provine din împerecherea unei pisici de junglă cu una domestică (shorthairs). Potrivit Agerpres, numele acesteia provine de la denumirea științifică a pisicii de junglă, Felis chaus, o specie distinctă care trăiește pe Valea Nilului până la Marea Caspică, dar și în Sudul Asiei și care a fost venerată de egipteni, numeroase relicve și corpuri mumificate fiind găsite în diferite morminte ale faraonilor.Hibrizii dintre pisica domestică și pisica sălbatică s-au născut în mod natural pe parcursul a sute sau chiar mii de ani, dar primele încercări moderne de a obține pisici domestice cu aspect sălbatic datează din anii 1960, când crescători autorizați au început să se preocupe de acestea.Prima pisică din rasa Chausie a fost înregistrată în 1990, iar în 1995 această rasă a fost recunoscută oficial de International Cat Association (TICA), potrivit site-ului catbreedselector.com. Din 2013, rasa de pisici Chausie poate participa și la concursurile și la campionatele pentru feline.Această pisică are un corp destul de mare, zvelt, rezistent și puternic, având aproximativ de două ori greutatea unei pisici de casă. Are nevoie de doi-trei ani pentru a ajunge la mărimea potrivită, ajungând la o greutate între 7-12 kg.Capul pisicii este cuneiform, cu fruntea înclinată, pomeții alungiți, cu botul și bărbia ferme. Ochii semi-ovali sunt de culoare aurie, galbenă, verde închis sau deschis. Urechile mari sunt late la bază, cu vârfurile rotunde și sunt relativ apropiate. Picioarele sunt lungi și musculoase, iar cele din spate sunt ușor mai mari decât cele din față, dând un aspect sălbatic pisicii. Înălțimea atinge 45 cm, potrivit site-ului animalutul.ro. Labele sunt micuțe și rotunde, iar coada are dimensiuni medii.Chausie are o blană asemenea pisicii de junglă, fiind colorată: tărcată maro, tărcată neagră și complet neagră. La varietatea maro, pernuțele pot fi negre, roz sau negre cu tonuri rozalii și pot exista pete pe burtă. Puii pot avea pe blană pete sau dungi, care se pot decolora pe măsura ce cresc.Atletică, inteligentă și curioasă, pisica din această rasă este mereu în mișcare. Cine dorește să adopte o astfel de pisică, trebuie să se pregătească pentru un animal extrem de energic, care are nevoie de mult spațiu și de multă interacțiune. Nu este recomandat să fie lăsată singură în casă perioade lungi de timp, pentru că se plictisește, fiind un animal de companie potrivit pentru persoanele care petrec mult timp acasă sau sunt dispuși să adopte două exemplare. Este o pisică recomandată pentru cei cu experiență. Ea tinde să-și petreacă timpul alături de persoana de care se atașează cel mai mult, asemenea câinelui.Felinelor Chausie le place să fie întotdeauna în „centrul acțiunii” și să cerceteze lucruri noi. Inteligența le ajută să elimine diferite obstacole, fiind capabile să învețe rapid cum să deschidă ușile dulapurilor în care se află hrana. În ciuda trăsăturilor sălbatice, sunt drăguțe, afectuoase și foarte loiale. Sunt prietenoase cu celelalte animale dacă prezentarea a fost făcută corespunzător. Totuși, fiind foarte energice, nu sunt indicate pentru familii unde sunt copii mici sau păsări. Este prietenoasă și, de obicei, nu este agresivă.Curajul cu care sunt înzestrate le poate împinge adesea la situații periculoase, inclusiv înfruntări cu câini. Aceste animale au anumite abilități care dovedesc moștenirea lor sălbatică, mai ales viteza de alergare și capacitatea de a sări de la aproximativ doi metri. Ele obișnuiesc să se joace cu diverse jucării, punându-și în valoare calitățile de vânător. De asemenea, au tendința să fure și să strângă obiecte mici. Le place apa pentru că, în mediul natural, se hrănesc pescuind în zone mlăștinoase.Blana scurtă a pisicii Chausie este ușor de întreținut și nu necesită mai mult de o periere pe săptămână. De asemenea, este bine ca urechile și dinții să fie curățați frecvent, iar unghiile tăiate cel puțin odată pe lună.În general, aceste pisici sunt sănătoase și nu s-au înregistrat boli specifice rasei. Unele pisici din rasa Chausie nu suportă glutenul și necesită o dietă specială. Din meniul acestei rase trebuie să facă parte alimentele bogate în proteine, fără carbohidrați.Speranța de viață a acestor pisici este între 12 și 16 ani.