Pisici care se cred caini

Pisicile au o reputatie indoielnica printre iubitorii de caini, insa unele rase se apropie foarte mult de caracteristicile apreciate la un patruped care latra. Unele rase de pisici cu personalitate de caine pot fi ideale pentru cei care nu pot adopta un caine, dar doresc un animal de companie loial.O pisica nu-ti va aduce niciodata in bot o minge de tenis pe care i-o arunci in joaca, dar poate oferi caldura unui caine si loialitatea considerata de multi exclusiv canina. Pisicile care au personalitate de caine, includ multe rase, dar 5 dintre ele merita cu adevarat atentia oricarui ubitor de caini.

Manx, cea fara coada!

Ce poate fi mai canin decat o pisica fara coada? Rasa Manx da dovada de loialitate fata de intreaga familie si prefera interactiunile sociale de-a lungul intregii zile. Multi dintre cei care adopta o pisica Manx reusesc chiar sa o invete sa vina cand este chemata si sa raspunda la comanda „Nu”.

Chiar daca arata ca o puma feroce in miniatura, pisica abisiniana este una dintre putinele rase care accepta sa-ti aduca inapoi in gura obiectele mici pe care i le arunci in joaca. Poate fi chiar dresata cu usurinta sa mearga in lesa si nu-i place sa fie singura.

Desi se crede ca pisica Abisiniana este un descendent direct al pisicii sacre din Egipt, originea exacta a acestei pisici nu este cunoscuta. Si exista intradevar asemanari intre pisica Abisiniana si pisica pictata pe vasele de bronz din Egiptul antic si cele gasite inmormantate alaturi de faraoni, insa blana pisicii abisiniane este asemanatoare si cu cea a pisicilor salbatice din Africa.Prima mentiune despre pisica din rasa Abisiniana a aparut in 1896 intr-un registru despre genealogia animalelor, in Anglia. Studiile cele mai recente arata ca originea acestei rase de pisici este pe coasta nordica a Oceanului Indian, intre Singapore si Ceylon.Impresia generala despre pisica Abisiniana ideala este cea a unei pisici straine, care se aseamana cu pisicile siameze si cu cele birmaneze. Pisica din rasa Abisiniana este extrem de frumos colorata si are o blana insemnata cu puncte mici, care o aseamana cu pisicile salbatice. Atunci cand privesti o pisica din rasa Abisiniana plimbandu-se prin casa ai impresia ca o pisica salbatica vaneaza in locuinta ta. 

Burmeza

Confundata cu birmaneza doar de cei care nu ii cunosc personalitatea complet diferita, pisica burmeza se intelege de minune cu copiii si isi urmareste stapanul peste tot prin casa. Personalitatea de caine are insa si un dezavantaj: nu poate fi lasata singura pentru perioade lungi de timp, deoarece este practic dependenta de stapan.

Originara din Sud-Estul Asiei, pisica burmeza era cunoscuta in antichitate sub numele de Supalak sau Thong Daeng. A fost descoperita pentru prima data in Tailanda, la inceputul secolului XVIII-lea, fiind apoi stramutata in Burma. A fost introdusa pentru prima data in societatea britanica in anul 1871 de catre Harrison Weir. In SUA a aparut datorita dr. Joseph Thompson in 1930, cand acesta a achizitionat o pisica de culoare maro din Burma pe care a numit-o Wong Mau. Aceasta a fost imperecheata cu motani siamezi atent selectati pentru a da nastere unei noi rase care a fost recunoscuta drept rasa distincta si unica in anul 1936 de catre Cat Fancier’s Association sub numele de Burmeza.Siberiana 

Cu o blana superba, pisica siberiana are ca inaintasi felinele salbatice din tundra siberiana. Loiala familiei si pasionata de jocurile complexe, pisica siberiana adora sa se urce pe mobila, dar spre deosebire de un caine, se bazeaza pe agilitatea felina si rareori deranjeaza obiectele decorative.Nu se stie exact cand au aparut aceste pisici in Rusia, insa se spune ca au fost aduse pentru prima data de catre nobili deoarece erau considerate pisici exotice. Acestea s-au imperecheat cu pisicile domestice existente in zona, dar si cu pisicile salbatice (Felis Silvestris). Doar cateva dintre pisicile aduse s-au adaptat iernilor grele din Siberia si au dus la propagarea rasei. Pisicile care au supravietuit si-au adaptat blana la conditile de mediu. Aceasta a devenit impremeabila, pentru a nu permite umezelii si frigului sa ajunga la piele.

In ciuda faptului ca Siberienele sunt o rasa locala, nu s-a pomenit decat foarte rar de aceasta rasa in cartile rusesti. Desi trecutul acestora nu este pe deplin cunoscut, se crede ca Siberiana este o rasa veche, existenta de peste 1.000 de ani. Rasa Siberiana a fost inregistrata in anul 1987 la clubul Kotofei din St. Petersburg. Abia in anul 2000 a fost acceptata ca rasa de catre CFA ( Cat Fanciers Association). Pisica a fost pentru prima data mentionata intr-o carte scrisa de autorul Harrison Wier, in care existau informatii ca rasa Siberiana a fost prezenta la o expozitie din Anglia in anul 1871. In 1990 pisica a fost pentru prima data adusa in SUA. In ciuda popularitatii sale, rasa este destul de rara in acea zona.

Angora turceasca dainuieste de peste 1.400 de ani!

Extrem de afectuoasa si sociala, Angora turceasca poate fi confundata cu persana la prima vedere, dar se diferentiaza rapid datorita personalitatii sale puternice. Ca si cainele, se instaleaza la usa cand aude soneria si apoi „sare” pe musafiri. Se intelege bine cu alte animale, dar vrea sa domine si sa fie preferata oamenilor alaturi de care locuieste.

Pisicile albe, cu parul lung erau cunoscute in Turcia si in zonele invecinate de secole. Potrivit legendelor, Mohammed, fondatorul credintei islamice, ar fi detinut o Angora turceasca pe care o adora. Daca aceasta legenda este adevarata, atunci Angora turceasca dainuieste de peste 1.400 de ani. Foarte probabil, rasa este originara din regiunile muntoase ale Turciei, unde si-a dezvoltat un invelis pilos neobisnuit de moale si catifelat, de lungime medie pentru a o proteja de iernile aspre. Este posibil ca ea sa fi provenit din pisica Manul, o felina de talie mica domesticita de tatari. Pisicile turcesti, cu parul lung au fost importate in Marea Britanie si Franta inca de la sfarsitul anilor 1500.

La inceput, Angorele au fost foarte apreciate, dar, treptat, Persanele au devenit modelul preferat al crescatorilor europeni, astfel ca Angorele erau intalnite numai in tinuturile de origine. La inceputul anilor 1900, in gradina zoologica din Ankara, Turcia s-a initiat un program de crestere si selectie pentru protejarea si conservarea Angorei turcesti. Deoarece populatia turca punea foarte mare pret pe aceasta rasa, exporturile s-au facut cu mare dificultate. Totusi, in 1962 doua exemplare din gradina zoologica au fost importate in Statele Unite. Aceste exemplare au reinviat interesul pentru aceasta rasa, iar, astazi, oficiile din Nordul Americii au acceptat rasa Angora turceasca in expozitii si campionate. Numarul lor este inca mic, dar in continua crestere.