Originea primelor pisici domestice este învăluită în mister, însă un studiu genetic recent arată că felinele i-ar fi însoțit pe primii fermieri și pe vikingi în călătoriile lor prin lume. Descoperirea a fost făcută în urma analizării probelor ADN prelevate din rămășițele a 209 pisici care au trăit în antichitate, descoperite în siturile arheologice, informează, potrivit Agerpres, Live Science.Această analiză genetică, cea mai extinsă efectuată până acum în privința pisicilor, a scos la iveală faptul că au existat două valuri ale expansiunii acestor animale. În primul, felinele au venit din Orientul Mijlociu și s-au îndreptat către estul bazinului mediteranean, alături de fermieri.Al doilea val de expansiune s-a petrecut câteva mii de ani mai târziu, și s-a întins până în Eurasia și Africa unde pisicile au ajuns călătorind pe mare. Acest al doilea val a avut loc începând din secolul al IV-lea î.e.n. până în secolul al IV-lea e.n., dovadă stând faptul că exemplare de pisici din Egipt – unde aceste patrupede aveau importanță religioasă și erau de multe ori mumificate — au fost descoperite în nordul Germaniei, într-un sit arheologic cu rămășițe vikinge datat între 700 e.n. și 1000 e.n.Cercetarea s-a bazat pe analiza ADN-ului mitocondrial, care este transmis pe cale maternă și e separat de ADN-ul nuclear, moștenit de la ambii părinți.Dovezile arheologice arată că pisicile și oamenii au început să interacționeze la începutul dezvoltării agriculturii.Oamenii de știință cred că pisicile au fost luate pe vase pentru a ajuta la eliminarea rozătoarelor.Rezultatele cercetării au fost prezentate la cel de-al șaptelea simpozion internațional de arheologie biomoleculară, ce s-a desfășurat la Muzeul de Istorie Naturală al Universității Oxford.
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…