Pisicile au unul dintre cele mai largi „vocabulare”. Cum poți preveni un comportament agresiv

Pisicile comunică printr-o varietate de moduri diferite, iar pentru a le înțelege corect este vital să apreciem cum și de ce comunică. În etapele preliminare ale comportamentelor agresive sau combative, vor avea tendința de a evita să se privească direct una pe cealaltă.

Într-adevăr, privitul direct la o pisică poate fi interpretat ca o provocare/agresivitate ceea ce poate fi unul dintre motivele pentru care pisicile par să aleagă adesea persoane pe care să se așeze și care sunt relativ dezinteresate de ele!

Pisica și semnalizarea vizuală

Semnalele vizuale sunt importante pentru a comunica starea de spirit și intențiile. Postura corpului, expresiile, mărimea pupilelor și capacitatea lor de a-și erecta părul pe o parte sau pe tot corpul, toate sunt implicate în semnalizarea vizuală. Cu toate acestea, în comparație cu lupii și câinii, pisicile au fețele relativ imobile și plate, ceea ce limitează oarecum expresiile faciale.

Poziția cozii este unul dintre mijloacele bine caracterizate de comunicare vizuală – în general, poziția „coada în sus”, cu coada ținută vertical în aer, perpendicular pe sol, semnalizează intenția prietenoasă atunci când pisica se apropie de o altă pisică, animal sau om urechile sunt în mod normal ridicate și mustățile sunt relaxate.

Alte poziții și mișcări ale cozii vor comunica alte stări de spirit sau intenții, o coadă întinsă, care se mișcă încet dintr-o parte în alta a corpului poate indica agresivitate, iar în cazuri mai extreme coada poate fi ținută în sus și „umflată” prin ridicarea firelor de păr (piloerecție) pentru a face coada și pisica să pară mai mari.

Un spate arcuit poate indica faptul că pisica se află în defensivă, iar o pisică ghemuită, adesea cu coada lovită de pământ, este o poziție defensivă clasică. Un corp întins poate indica fie încredere, fie, în unele cazuri, agresivitate, fiind gata să atace.

Comunicarea tactilă

Printre formele comune de comunicare tactilă (atingere) se numără allorubbing (două pisici își freacă corpul una de cealaltă – acest lucru se întâmplă în special în jurul gurii/zonei obrajilor, dar și de-a lungul corpului și al cozii), allogrooming (două pisici se îngrijesc una pe cealaltă), atingerea nasului și odihna/încolăcirea împreună.

Pisicile care se folosesc una pe cealaltă ca „pernă” este un comportament care se întâlnește atât la pisicile domestice, cât și la cele sălbatice. Se presupune că aceasta este o formă de legătură socială, dar, la fel ca în cazul multor comportamente de semnalizare între pisici, este dificil de apreciat întreaga subtilitate a ceea ce se comunică.

Unele studii au sugerat că comportamentul de alogrooming (care se concentrează cel mai adesea în zona capului și a gâtului) este destul de des asociat cu un comportament agonistic și, prin urmare, alogroomingul poate fi o modalitate de redirecționare a agresiunii potențiale în situații în care se încearcă evitarea agresiunii evidente. Cu toate acestea, alogroomingul are loc în mare parte între pisicile care sunt înrudite și/sau care au o puternică familiaritate, ceea ce probabil că întărește legăturile sociale.

Comunicarea vocală

Pisicile prezintă o gamă largă de comunicări vocale, care au fost clasificate în diferite moduri. Se spune că pisicile au unul dintre cele mai largi „vocabulare” (adică diferite modele de vocalizare) dintre toate speciile de carnivore, iar acest lucru poate fi legat de faptul că, în mediul natural, comunicarea vocală este importantă atunci când își petrec mult timp activ în condiții de iluminare slabă.

Comunicările vocale sunt în general utilizate fie pentru 1) interacțiuni agonistice, 2) interacțiuni sexuale, 3) interacțiuni mamă-pui și 4) interacțiuni pisică-om.

În general, sunt recunoscute trei forme de bază de comunicare vocală:

sunete de „murmur

Acestea se formează în principal cu gura închisă și sunt, în general, sunete folosite pentru salut, atenție, recunoaștere și aprobare. Aceasta include toarcerea, care este folosită într-o mare varietate de contexte și care, de asemenea, are o mare variație în diferitele sale forme.

Pisicuțele pot toarce atunci când sunt alăptate, ca semn de mulțumire, iar regina poate toarce, de asemenea, pentru a liniști pisicuțele – se crede că aceasta ar putea fi originea comportamentului de toarcere. Mai târziu în viață, toarcerea este în general folosită ca salut și ca apel de solicitare a îngrijirii și este adesea folosită, de exemplu, în timpul alogării.

De asemenea, s-a considerat că toarcerea poate indica faptul că pisica nu reprezintă o amenințare pentru ceilalți. Pisicile domestice toarce la o frecvență de 25-150 de vibrații pe secundă, iar toți membrii familiei Felidae au capacitatea de a toarce. Cu toate acestea, spre deosebire de membrii grupului Felis (pisicile mai mici), care pot toarce în mod constant, pisicile din genul Panthera (pisicile care răcnesc, cum ar fi leii, tigrii, leoparzii și jaguarii) pot toarce doar în timp ce expiră. Sunetul „trill” sau „chirrup”, care este folosit ca un apel de salut prietenos, se încadrează, de asemenea, în această categorie de sunete murmurătoare.

Comunicarea olfactivă

Pisicile au un simț al mirosului extrem de bine dezvoltat, iar acesta este folosit pe scară largă pentru comunicare. Semnalizarea chimică poate fi foarte specifică, poate dura mult timp și se poate răspândi pe distanțe considerabile. Semnalizarea prin miros este vitală pentru a permite unei pisici să își identifice teritoriul, să identifice alți indivizi „prietenoși” atunci când pisicile trăiesc într-o colonie, să indice receptivitatea sexuală etc.

Este probabil că multe mesaje complexe și (pentru noi) puțin cunoscute pot fi comunicate prin miros și miros la pisici. Este posibil ca, în coloniile de pisici, mirosul să nu fie folosit doar pentru a comunica între pisicile din colonie, ci schimbul de mirosuri să ducă la dezvoltarea unor mirosuri specifice coloniei sau grupului pentru a comunica cu alte grupuri, potrivit icatcare.org.