În literatură există destule pisici înzestrate cu trăsături insolite.Iată, potrivit Mediafax, top 5 al acestor feline:CheshireAlice îl întâlneşte pe motan prima dată în bucătăria Ducesei, iar mai apoi afară, pe una dintre crengile unui copac. Motanul apare şi dispare ca prin minune. Acesta discută cu Alice într-o manieră amuzantă şi cu substrat. E ironic şi uşor arogant. Uneori motanul ridică probleme filosofice care o enervează sau o nedumeresc pe Alice. Totuşi, se pare că acestea o şi binedispun în momentul în care apare pe terenul de crochet al Reginei de Inimă Roşie. Pisoiul Cheshire din Ţara Minunilor este singurul personaj bizar pe care Alice se bucură să-l revadă, atunci când zâmbetul său fantomatic se materializează din nou la meciul de crochet. Când este condamnat la moarte, îi buimaceşte pe toţi cand îşi arată doar capul, fără corp. În acel moment se generează o dispută între călău şi regină despre imposibilitatea de a tăia un cap fără corp. La un moment dat, motanul dispare gradual până când nu rămâne din el decât un rânjet. Alice îşi dă seama de un fapt: a văzut de multe ori o pisică fără rânjet, dar niciodată un rânjet fără pisică.Franz LisztPovestea „Madness” de Roald Dahl începe cu operaţiunea de salvarea a unei pisici gri. Această felină poate sau nu să fie Franz Liszt reîncarnat. Aşa crede stăpâna sa şi se bazează pe argumente. Pisica reacţionează cu sensibilitate atunci când aude muzică de pian, ba chiar are gusturi similare cu ale lui Liszt: de pildă, îi repugnă Chopin. În timp ce Louisa o crede un geniu reîncarnat, soţul ei exasperat, pe nume Edward, unelteşte să ucidă pisica.GuruPisica Guru scrie un manual de arta manipulării. Povestea este imaginată de specialistul în ficţiuni despre feline, Paul Gallico.Cartea în care apare acest guru în rândul motanilor vicleni se numeşte „The Silent Miaow” sau „Un mieunat tăcut” şi este transcrisă din limba felinelor de Paul Gallico, conform editorilor.Un misterios manuscris dactilografiat, intitulat „£ YE SUK @ NT MUWOQ”, cade pe mâinile scriitorului Gallico. El îşi dă seama repede că a fost dactilografiat (prost) de o pisică, şi că este un manual pentru „pisici, câini vagabonzi şi pisici fără adăpost”, care explică modul în care animalele de pripas trebuie să manipuleze oamenii – pentru a obţine cel mai bun scaun unde să-şi odihnească coadă, cea mai bună mâncare şi aşa mai departe. Dar „Mieunatul tăcut” este arma supremă, explică pisica. Trebuie doar să deschidă buzele ca şi când ar mieuna, dar să nu scoată niciun sunet. Oamenii nu se pot abţine să nu primească mieunatul silenţios altfel decât ca o emoţie fără margini. Indiferent cum vrea pisica să-i manipuleze după acest gest şiret, oamenii vor fi maleabili.MaleficulPisoiul Macavity este maleficul criminal cu minte sclipitoare din cartea lui T.S. Eliot.În cartea „Old Possum’s Book of Practical Cats” de T.S. Eliot există o pisică cu influenţă nefastă. O felină de rea-credinţă. Macavity, echivalentul din lumea felinelor al lui Moriarty pentru detectivul Sharlock Holmes, este o pisică machiavelică şi inteligentă. Chiar forma capului pisicii ne arată cât este de inteligentă: „Sprâncenele se încruntă în funcţie de ce gândeşte, capul pare sculptat”. Numele pisicii este desăvârşit. Macavity rimează cu „gravity”, „depravity” şi „suavity”. Mintea-i briliantă o ajută să fugă de la locul crimei, de îndată ce a comis-o.ThomasinaÎn cartea „Thomasina, the Cat Who Thought She Was God” de Paul Gallico ni se povesteşte despre această blândă pisică, care are un uşor delir de grandomanie. Thomasina este o tigrată de talie mare. Este pisica fiicei unui medic veterinar scoţian – un om rigid şi pe care văduvia l-a transformat într-un bărbat furios. Thomasina îi solicită serviciile veterinarului într-o zi, când medicul era excedat de treburi şi el ordonă ca Thomasina să fie adormită cu medicamente. De atâta durere, fiica sa, stăpâna pisicii, devine catatonică. Între timp, Thomasina alunecă într-o viaţă anterioară, în care se făcea că este o zeiţă egipteană şi era salvată de o doamnă frumoasă care practica vrăjitoria. Mai exact, vindeca animalele bolnave prin mijloace mistice. Pe măsură ce fata medicului delirează de la febră, Thomasina îşi recuperează memoria şi se întoarce acasă pentru a-şi salva stăpâna.