Din cuprinsul articolului
Cum se manifestă doliul la pisici? Oriunde umblă o pisică, pare să poarte cu ea o atitudine de indiferență. Animalele noastre de companie feline sunt renumite pentru felul lor detașat de a fi, dar, în ciuda expresiilor lor imperturbabile și morocănoase, ele nu sunt întotdeauna atât de reci precum sugerează reputația lor.
Un nou studiu a descoperit că, atunci când moare un animal de companie, pisicile supraviețuitoare prezintă semne de durere similare cu cele ale câinilor.
„Rezultatele noastre sunt în concordanță cu ideea că pisicile pot experimenta pierderea animalelor de companie în moduri similare cu cele experimentate de câini, în ciuda faptului că au evoluat de la un strămoș mai puțin social”, scriu psihologii Brittany Greene și Jennifer Vonk de la Universitatea Oakland din SUA, citați de Science Alert.
Cercetătorii sugerează că acest lucru ar putea schimba modul în care ne gândim la pisici ca fiind asociale și distante.
Cum se manifestă doliul la pisici?
Constatările lor provin dintr-un sondaj online realizat pe 412 proprietari de animale de companie, care aveau în prezent grijă de o pisică în viață, dar care avuseseră și un câine sau o pisică în gospodărie care murise recent.
În săptămânile și lunile care au urmat pierderii animalului lor de companie, îngrijitorii au raportat un comportament modificat al pisicilor supraviețuitoare. Printre acestea se numărau vocalizări crescute, timp petrecut căutând sau adulmecând animalul de companie decedat și o disponibilitate redusă de a mânca, dormi sau a se juca.
Cu cât pisica supraviețuitoare petrecea mai mult timp cu animalul de companie decedat, cu atât era mai probabil ca aceasta să prezinte schimbări comportamentale imediate și pe termen lung „în direcția care ar fi de așteptat dacă pisicile ar fi capabile de răspunsuri asemănătoare durerii”, scriu Greene și Vonk.
Chiar și atunci când animalul de companie decedat era un câine, pisicilor părea să le pese de dispariția acestuia.
Proprietarii de animale din cadrul studiului au afirmat că pisicile lor au arătat semne temporare de confuzie sau teamă după moartea unui câine, cum ar fi timpul petrecut ascunzându-se sau adulmecând locurile preferate ale animalului de companie decedat.
„Pisicile nu au răspuns semnificativ diferit la pierderea unui câine de companie sau a unei alte pisici”, scriu Greene și Vonk.
Doliul este o emoție dificil de măsurat obiectiv
Constatările se aliniază cu un studiu similar, realizat în 2016, care a constatat că, în cele aproximativ șase luni de la moartea unui animal de companie, atât pisicile, cât și câinii și-au sporit comportamentele de căutare a atenției, cum ar fi frecvența și volumul vocalizărilor lor. De asemenea, au mâncat mai puțin.
Doliul este o emoție dificil de măsurat obiectiv la animale non-umane, dar aceste schimbări comportamentale sugerează că pierderea unui animal de companie are un impact asupra animalelor rămase în casă. Sau, poate, proprietarii de animale își proiectează propriul doliu asupra pisicilor și câinilor lor. La urma urmei, concluziile acestui sondaj se bazează doar pe percepțiile proprietarilor de pisici.
Cei care au raportat ei înșiși o durere mai mare după pierderea unui animal de companie, au fost mai predispuși să raporteze că pisicile lor rămase petreceau mai mult timp singure, dormind sau ascunzându-se.
Cogniția socială a pisicilor
Poate că asta se întâmplă pentru că cei care sunt mai apropiați de animalele lor sunt mai buni la a „citi” emoțiile acestora. Sau ar putea fi un semn că un proprietar de animale vede doar emoțiile pe care dorește să le vadă la animalul său. Sunt necesare cercetări suplimentare, cu metode mai obiective de analiză emoțională, pentru a înțelege ce anume determină aceste schimbări comportamentale observate.
Oamenii de știință încă încearcă să descopere cum comunică pisicile cu noi, iar nuanțele vocalizărilor, gesturilor și expresiilor lor pot fi cu ușurință interpretate greșit.
„În ciuda unor limitări, studiul de față oferă date noi despre cogniția socială a pisicilor”, concluzionează Greene și Vonk.
Studiul a fost publicat în jurnalul Applied Animal Behaviour Science.
